… mall

Trebuia să avem 300 de parlamentari, de ce votăm tot pentru 500? Andreea Neferu Gabriel Razi



Duminică la prânz, în mallul Sun Plaza din sudul Capitalei e forfotă. Părinți cu copii, pensionari cu coșul pe jumătate umplut de cumpărături din hipermarketul Cora sau tineri care își clătesc ochii în vitrine și până la urmă decid să intre în magazine. Decorațiunile de Crăciun sunt la locul lor, dar totuși nu se simte încă spiritul de sărbători. E o duminică obișnuită, în care românii merg la mall ca în orice altă duminică. Dar și la vot.

Chiar dacă au mers sau nu încă la urme, românii de la mall au spus la unison că vor pune ștampila pe buletinele de vot deși admit că au de ales între “un rău mai mic și unul mai mare”.

“Nu am fost încă la vot, dar avem de gând să mergem. Habar nu am încă cu cine votez, o să aleg pe loc”, spune Gabriela Ilea, 34 de ani, care lucrează ca asistent medical.

Ea este nemulțumită și spune că situația s-a înrăutățit în ultimii 4 ani, cel puțin în domeniul medical, în care lucrează: pacienții sunt nevoiți să vină cu medica­mentele de acasă, sporurile au fost tăiate, în ansamblu “sănătatea a fost lăsată pe ultimul loc”.

“Ar fi trebuit să rămână 300 de parla­mentari, pentru că a scăzut populația, așa că de ce sunt în continuare 500-600? Nu vor să dea bani la sănătate sau la copiii cu handicap, dar vor să-și ia mașini și cauciuri de iarnă”, mai spune Gabriela Ilea.

Valentin Apostol, 44 de ani, care lucrează în industria media și care a venit la mall cu familia sa, spune la rândul său că nu a fost încă la vot, dar că urmează să meargă.

Politicieni la vot

El afirmă că în ultimul ciclu electoral foarte puține lucruri s-au schimbat și că totuși mai multă încredere are în primari decât în parlamentari. “Nu avem nicio așteptare, dar mergem la vot pentru a alege cel mai mic rău.”

Nu toți cei care au mers duminică la mall sunt interesați însă de politică și de vot. “Nu votăm, nu ne interesează”, spune un domn de 30-35 de ani care a venit în Sun Plaza alături de soție și de cei doi copii și care se grăbește spre Cora pentru a-și face cumpărăturile săptămânale.

Pe de altă parte, Gheorghe D., 63 de ani, pensionar, a fost deja la vot și spune că vrea o schimbare, în condițiile în care ultimii patru ani au fost mai proști și din punct de vedere economic, dar și “emoțio­nal”. “În ultimii patru ani a fost o ames­tecătură de bișnițari cu nepricepuți, incom­petenți. Noii aleși trebuie să fie în stare să dea niște legi să scăpăm de mafia care ne-a omorât în ultimii ani și care pleacă de sus. A infestat politicul, factorul juridic, pro­curatura. Trebuie să se curețe tot”, spune Gheorghe D.

El adaugă că politicul are capacitatea și pârghiile necesare pentru a face schimbările de care au nevoie românii și că noii parlamentari trebuie să îi încurajeze în special pe investitorii și antreprenorii locali și abia după pe cei străini. Totodată, Gheorghe D. afirmă că deși a avut o influență în ultimii ani, criza nu este factorul principal pentru care românii au dus-o mai rău, pentru că aceasta a fost creată artificial și mai mult și-a pus amprenta pe plan psihologic asupra românilor.

Și mai vehement împotriva situației din ultimii 4 ani se arată Răzvan B., 33 de ani, de profesie economist. “Votul meu a fost de fapt un vot împotriva lui Băsescu. A fost mult mai rău în ultimii ani, mi-am pierdut locul de muncă. Chiar dacă nu cred că o să se schimbe foarte multe în bine, vreau să încercăm cumva să scăpăm de minciună, de dezbinare. Mai avem încă șansa ca politicul să schimbe economicul în bine”, spune el.



… cafenelele de pe Dorobanți

“Doar dacă aș candida eu, aș merge să mă votez”

Roxana Pricop

Adelina Mihai

Pe Calea Dorobanților, polul cafe­nele­lor high class din București, ale­gerile parlamen­tare de ieri au împărțit oamenii în două tabere: cei care merg la vot pentru că vor o situație economică mai bu­nă și cei care nu merg la vot fiind lip­siți de speranță că noii senatori și deputați ar putea aduce o schim­bare. În res­taurantul La Belle Epoque, sin­gura ma­­să ocupată la ora 12.45 este cea la care stă Eugen, artist liber-profesionist în vârs­tă de 47 de ani, alături de soția sa. Cei doi au co­man­dat cafea și tiramisu. Între­bat dacă a votat, Eugen a răspuns: “Merg de fie­ca­re dată să votez. Am fost de dimi­neață la vot, m-a sur­prins faptul că era coa­dă. Eram doar eu și pen­sionarii”. Este deta­șat și adaugă că o va con­vinge să vo­teze și pe soția sa, care refuză să răspundă la între­bările adresate de repor­terii ZF. Nu îi este străin modul în care func­țio­­nea­ză econo­miile altor țări și crede că ar tre­­bui implemen­tate și în România mă­suri eco­nomice care func­ționează în afară.

“Ca măsură economică, ar fi un singur lu­cru pe care l-aș face: aș pune o taxă de 5% pe ru­la­jul unei firme în România, pe cifra de afa­ceri, așa cum am văzut în Singapore”, a adăugat el.

Peste drum de restaurantul de inspirație bel­giană se află localul Chocolat, aproape plin de clienți. Aceștia sunt fie persoane sin­gu­­re care își citesc e-mailul în fața unei cio­co­la­te calde, fie familii cu copii care își petrec amia­za de dumincă la adăpost de vremea urâ­tă de afară. Înăuntru este o atmosferă caldă.

Așezat pe unul dintre scaunele înalte din fa­ța barului este Adrian Oprea, managerul lo­­cu­lui, în vârstă de 46 de ani. Îi cerem per­mi­siu­nea să vorbim cu clienții, însă refuză. Între­bat da­că el a mers la vot, managerul a răspuns franc: “Nu am mers și nici nu voi merge la vot pentru că sunt dezamăgit de modul în care a fost condusă țara. Niciunul dintre cei cu care am votat până acum nu s-a ținut de promi­siuni, nu am văzut niciun proiect viabil, care să fie și implementat. Doar dacă aș candida eu, aș merge să mă votez. Nu mă aștept să se schim­be nimic după aceste alegeri parlamentare”.

Deși spune că nu votează, Adrian are însă o serie de așteptări de la viitori aleși:

“Trebuie revizuite și flexibilizate legile din domeniul muncii, pentru a scoate la su­pra­față munca la negru. Candidații sunt doar niște ciocoi care ajung în politică pentru că au un ciolan de ros. Ar trebui mai multe schim­bări în legislația muncii, schimbări în legislația fis­cală, pentru ca IMM-urile și clasa mijlocie să fie încurajate. În ultimii ani, politicienii nu au luat nicio măsură care să ne ajute. Creș­terea TVA nu a revitalizat nimic în eco­no­mie, a fost o măsură luată doar de dragul de a fi luată, fără beneficii pentru noi, agenții eco­nomici”, a conchis managerul.

Presa străină despre alegerile din România

De rezultatul acestor alegeri depinde viitorul României în următorii patru ani, iar modul în care oamenii aflați în cafenele și restaurantele de pe Calea Dorobanților pri­vesc acest lucru este reprezentantiv pentru întrea­ga Românie, dezbinată între electoratul activ și cel pasiv care alege să nu aleagă fiind dez­amă­git de clasa politică. Atât clienții, cât și pro­prie­tarii cafenelelor sau restaurantelor din Calea Do­robanților, dar și din orice altă ar­teră comer­cială din România depind de po­li­ticieni pentru că orice măsură legislativă, ori­ce modificare de impozit ar putea face mai târ­ziu diferența dintre un salariu mai mare și un șomaj sau dintre un cont pe profit și unul pe pierdere.



… McDonald’s (Piața Romană)

Tinerii: “Ne anulăm voturile ca să nu le fure alții”

Andreea Neferu

Gabriel Razi

La restaurantul McDonald’s din Piața Romană, una dintre ancorele din România ale gigantului american și un loc cunoscut de întâlnire al tinerilor bucureșteni, at­mo­sfera în ziua votului pentru alegerile parla­men­tare era clară: Nu avem de ce să ne agi­tăm în privința politicii, oricum nu se va schim­ba nimic. Mergem la vot doar să ne anulăm voturile, ca să nu le fure alții.

“Mă duc la vot, dar voi anula votul. M-am documentat, știu cine candidează la mine în colegiu, dar cu toate astea tot voi anula votul. Din mai mulți proști, nu e bun cel mai puțin prost, după cum zice și tatăl meu. Nu am așteptări de la următorii parlamentari”, spune Ioana Dumitru, 19 ani, elevă.

La 20 de minute distanță de Ioana Du­mitru în fața restaurantului fast-food apare un alt tânăr, Dănuț Pop, 21 de ani, student la o facultate cu profil economic.

Pe același ton, el subliniază că nu crede că o schimbare radicală a numelor din Camera Deputaților sau din Senat va schimba din temelii situația economiei locale.

“Nu am fost până acum la vot, dar cred că o să merg, nu m-am hotărât încă. Și dacă merg o să îmi anulez votul pentru că oricum opțiunile sunt la fel. Nu este nicio diferență.”

Dezamăgită de evoluția economiei românești din ultimii patru ani, Mara S., o elevă de 18 ani, spune că a hotărât să meargă totuși la vot, dar în același timp ea subliniază că nu are mari speranțe de la viitorii aleși.

“Am votat deja. Am știut cine can­di­dea­ză. O schimbare? Nu sper la nimic major. Ar fi bine dacă s-ar schimba ceva la nivel de oraș. Să se ia măsuri economice, pentru că dacă nu avem economie, nu avem oraș. Ulti­mii patru ani au fost mai proști, atât din cau­za politi­cie­nilor, cât și din cauza crizei”, spune Mara S.

În fața restaurantului din Piața Romană, Stana Ursu, 53 de ani, liber-profesionist, spu­ne că s-a decis să “iasă” la vot pentru a-l vo­ta pe candidatul susținut de primarul din sectorul în care locuiește.

“Acum mergem la vot, știm deja cu cine vo­tăm pentru Camera Deputaților. Din pă­ca­te, nu știm cine a candidat pentru senatori în colegiul nostru. Voi susține candidații sus­ți­nuți de primarul nostru, din sectorul 4 (Cristian Popescu – Piedone – n.red.), pen­tru că în general suntem mulțumiți de ceea ce a realizat el în sector.”


… cafeneaua unui hotel de cinci stele

“Politicienii care vin aici discută numai cum să facă bani”

Bogdan Alecu

Ziua de alegeri nu pare cu nimic diferită de oricare altă zi de duminică în cafeneaua unui hotel de cinci stele din Capitală, unde clienții au ca subiect principal afacerile derulate în România.

Criza economică, sau mai nou cea po­litică, nu pare să influențeze prea mult busi­nes­sul hotelului. Parcarea este pe ju­mă­tate plină în condițiile în care o oră costă cinci lei, iar la recepție deja se formase coadă. Un grup de clienți tocmai se caza, în timp ce alții se grăbeau pentru check-out.

Care este principala problemă a chel­ne­ri­lor unei cafenele din cadrul hotelului? “De când s-a interzis fumatul, a scăzut numărul de clienți. Mulți veneau aici să fumeze, dar acum nu mai pot. Alegerile nu par să influ­en­țeze cu nimic momentan atmosfera de aici”, spune un chelner din cadrul cafenelei.

Întrebat dacă merge sau nu la vot, răspunsul este unul “clasic” – “nu, pentru că nu am cu cine să votez. Nimeni din cei care candidează nu reprezintă pe nimeni, toți sunt la fel. La prima vedere pare o schim­bare, dar după aceea toți vor un singur lucru, cât mai mulți bani”. În plus, “aici vin mulți politiceni care stau și vorbesc. Nu am auzit pe niciunul să spună că vrea să ajute pe cineva sau să vorbească de un proiect, de fiecare dată vorbesc doar de interesele lor și cum să facă rost de și mai mulți bani, de unde și de la cine”, a spus chelnerul.

Când vine vorba despre ce spun clienții stră­ini, aceștia nu sunt surprinși de ce se în­tâmplă în România. “De fiecare dată când un străin mai comentează ce se întâm­plă în țară ne spune că politicienii din România sunt la fel ca cei din afară, că și acolo se ur­măresc interesele anumitor grupuri și nu ale populației”, a spus chelnerul.

Oamenii de afaceri din cafeneaua hotelului sunt mai interesați de alegeri, cu toate că au aceeași părere despre politicieni ca și chelnerul.

“Politicienii ar trebui să se pregătească în primul rând pentru un 2013 care se anun­ță foarte greu pentru mediul economic. Poate noul guvern va reuși să crească rata de absorbție a fondurilor europene de­oare­ce am ajuns de râsul Europei la acest capi­tol. Trebuie ca aceste fonduri să fie folosite pentru interesul public, dar cu siguranță nu se va întâmpla asta”, spune Adrian N, 30 de ani, un om de afaceri care deține un busi­ness în industria mobilei. Întrebat dacă a mers sau nu la vot, omul de afaceri a spus că da, dar a fost în calitate de cetățean, spunând că “în clasa politică cu greu mai poți avea încredere. Am fost încă o dată for­țați să alegem răul cel mai mic. Atâta vreme cât în spatele tinerilor cu inițiativă și idei se află tot aceiași oameni care au mai fost la pu­tere și nu au făcut nimic sunt șanse mini­me să se schimbe ceva”, a spus omul de afaceri.

Care sunt necunoscutele și așteptările pentru mediul de afaceri? “Cel mai probabil 2013 va decurge ca și 2012. Vom vedea din nou un leu care se va devaloriza față de euro, un preț la benzină care va continua să crească. Întrebarea noastră este însă în legătură cu salariul minim pe economie. Dacă acesta va crește la 1.400 de lei. Dacă acest lucru se va întâmpla, multe firme nu vor putea oferi aceste salarii pentru că nu este unul sustenabil economic și astfel vom vedea și mai multe falimente. Cu toate că mulți nu sunt interesați de mediul politic, acesta ne poate băga direct în faliment”, spune Viorel S, un alt om de afaceri care deține o fabrică de mobilă în estul țării.

Care ar trebui să fie prioritățile noului Executiv? “România are nevoie de investiții în infrastructură, trebuie stimulate investițiile și creat un mediu bun pentru investitori. De asemenea, trebuie redus numărul de taxe și birocrația, create mai multe ghișee online și un sistem online care să funcționeze cum trebuie, nu doar să existe”, a spus omul de afaceri. În ceea ce privește intrarea în Schengen, deja oamenii de afaceri nu sunt prea optimiști în acest sens. “Poate odată cu noul guvern vor fi urmați și pașii unei aderări la spațiul Schengen, dar când vedem ce probleme are România cu privire la securizarea granițelor și ce imagine avem în afară din cau­za minorității rrome, sunt șanse slabe ca să se schimbe ceva în viitorul apropiat.”