Într-o lume în care timpul pare să nu fie niciodată suficient, tehnologia devine un aliat de încredere. Maria Pălăria a descoperit acest lucru folosind noul Galaxy S25. Datorită funcțiilor sale AI, smartphone-ul a ajutat-o să economisească timp, permițându-i să se bucure mai mult de activitățile care îi aduc bucurie și inspirație.
1. Ai început să faci pălării din pasiune și ai reușit să transformi această pasiune într-un brand de succes. Cum ai ajuns să transformi ceea ce iubeai să faci într-o afacere și ce te-a motivat să mergi pe acest drum?
Întotdeauna am simțit că mâinile mele au un har special pentru creație, iar încă de mică am fost atrasă de tot ceea ce înseamnă lucru manual. Deși palariile nu au fost dintotdeauna pasiunea mea, m-am îndrăgostit de ele în momentul în care am purtat prima oară una și am simțit o încredere aparte. Acea stare m-a inspirat să devin pălărier, pentru a le oferi și altor oameni aceeași experiență.
Cu timpul, mi-am dat seama că pălăria nu este doar un accesoriu, ci o necesitate mascată sub forma unui accesoriu, nevoia fiecăruia dintre noi de a fi văzut, de a se simți special sau de a ieși în evidență. De fiecare dată când port o pălărie, simt exact asta.
Construirea unui brand în jurul acestei idei nu a fost ușoară, dar am privit fiecare obstacol ca pe o oportunitate de a învăța și de a evolua. Pentru mine, „nu pot” nu a fost niciodată o opțiune ci mereu m-am întrebat „cum pot să devin cel mai bun pălărier?”.
2. Pasiunea ta pentru pălării a evoluat într-o afacere, dar sunt și alte activități sau hobby-uri care te pasionează? Ce îți place să faci în timpul liber și ce îți dorești să ai mai mult timp?
Pentru a rămâne mereu inspirată în meseria mea, simt nevoia să îmi ofer minții momente de respiro, în care să se elibereze și să creeze idei noi. Una dintre activitățile care mă ajută cel mai mult este longboardul, îmi pun căștile, mă las purtată de ritm și mă deconectez complet. E o stare aparte, de care am mereu nevoie pentru a-mi regăsi inspirația. De asemenea, călătoriile joacă un rol esențial în procesul meu creativ. Descoperirea unor culturi diferite mă fascinează și îmi deschide noi perspective. În plus, trăim într-o perioadă în care tehnologia ne poate sprijini enorm, de la organizarea celor mai mici detalii din agenda zilnică până la generarea de imagini care transformă în realitate ideile din mintea mea.
3. Cum te-a ajutat Samsung Galaxy S25 să câștigi o oră în plus în experimentul „AI Ora 25”? Ce funcții AI specifice ai folosit pentru a economisi timp?
În experimentul „AI Ora 25”, Samsung Galaxy S25 m-a ajutat să câștig timp fără să-mi dau seama, automatizând multe dintre lucrurile pe care le făceam manual zilnic.
De exemplu, cu funcția „Acțiuni multiple între aplicații cu o singură comandă”, am putut, dintr-un singur gest, să adaug întâlniri în calendar, să trimit mesaje și să-mi setez remindere, fără să mai deschid fiecare aplicație separat. A fost super util, mai ales în zilele aglomerate, când fiecare minut contează.
Și pentru partea creativă, Drawing Assist mi-a fost de mare ajutor. În loc să pierd ore întregi căutând inspirație, telefonul a generat rapid imagini pe baza ideilor mele, dându-mi un punct de plecare perfect pentru proiectele de design.
Practic, telefonul a preluat o parte din muncă în locul meu, iar eu am câștigat timp să mă concentrez pe lucrurile care chiar îmi plac.
4. Cum îți planifici o călătorie și cum te-au ajutat funcțiile AI ale Galaxy S25 să economisești timp în acest proces?
Când îmi planific o călătorie, de obicei pierd destul de mult timp căutând destinații, cazare și activități. Dar cu Samsung Galaxy S25, tot procesul a devenit mult mai simplu datorită funcțiilor AI care mă ajută să organizez lucrurile rapid și fără stres.
De exemplu, telefonul îmi face recomandări personalizate, sugerând hoteluri și locuri de vizitat pe baza preferințelor mele, așa că nu mai trebuie să stau ore întregi căutând informații. În plus, îmi setează automat remindere, ca să nu uit să fac rezervările sau să verific detaliile călătoriei.
Mi-a plăcut super mult că pot cu un singur gest să trimit detaliile călătoriei pe email, să salvez rezervările în calendar și să setez remindere pentru transport sau activități. Totul se rezolvă rapid, fără să mai pierd timp să le fac separat.
Practic, telefonul face treaba grea în locul meu, iar eu mă pot bucura mai mult de planificarea vacanței, fără să mă stresez cu toate detaliile.
5. Ce sfaturi ai pentru alți antreprenori care vor să își organizeze mai bine timpul pentru a face loc și pentru pasiuni?
Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am învățat ca antreprenor este că timpul trebuie gestionat inteligent, altfel ajungi să te ocupi doar de muncă și să nu mai ai loc pentru pasiuni.
Un sfat pe care l-aș da celor care vor să fie mai organizați este să folosească tehnologia în avantajul lor. De exemplu, funcția Now Brief de pe Galaxy S25 îmi face viața mult mai ușoară. In fiecare dimineață îmi oferă un rezumat al zilei, cu întâlniri, activități și notificări importante. În loc să stau să verific toate aplicațiile și notițele, am tot ce-mi trebuie într-un singur loc, gata să mă apuc de treabă.
Când ai un instrument care îți organizează ziua în locul tău, câștigi timp pentru lucrurile care contează cu adevărat, fie că e vorba de business, de hobby-uri sau pur și simplu de un moment de respiro. Ideea nu e să muncești mai mult, ci mai eficient, ca să ai timp și de ceea ce te inspiră cu adevărat.