Cum este mai avantajos sa privatizezi, asta in cazul in care exista si interesul necesar pentru societatile scoase la vanzare? Aceasta este una din intrebarile la care nu exista un raspuns anume.
Este mai bine sa vinzi o societate unui investitor strategic, de talie, care are experienta si forta financiara necesare? La prima vedere, raspunsul este simplu.
Dar ce se intampla cand se pune problema inchiderii unor capacitati de productie, cu concedierile aferente si pierderea unor piete de desfacere. Care este in acest caz situatia actionarilor minoritari ? De cele mai multe ori, acestia pierd.
Este mai bine sa se faca privatizare cu investitori financiari? Acestia sunt interesati doar sa scoata cat mai multi bani intr-un timp scurt, prin revanzarea societatii si fara sa gandeasca o strategie de dezvoltare de durata.
In actualitate este situatia producatorului de aluminiu Alro, una din cele mai bune societati de stat, care a adus milioane de dolari dividende la buget.
Exista investitori strategici interesati din domeniu, producatorul francez Pechiney fiind cel mai cunoscut. Autoritatile se tem insa ca prin venirea unui investitor strategic acesta va aplica propria politica. In cazul unei conjuncturi nefavorabile pe piata mondiala a aluminiului, Alro poate fi sacrificat.
Aceasta este o explicatie pentru a justifica o privatizare indirecta, prin intermediul unei case de comert – Conef si prin investitori financiari – fonduri de investitii.
Care solutie este mai buna?
Privatizarea prin intermediul asa-numitilor investitori strategici pare sa ramana singura solutie pentru societatile mari si foarte mari, in special din sectoare precum cel energetic sau al gazelor naturale, spune analistul financiar Aurelian Dochia.
Pe langa esecurile inregistrate pana acum in atragerea unor asemenea investitori, analistii apreciaza ca situatia este ingreunata de necesitatea coordonarii procesului de privatizare cu demersurile de integrare in Uniunea Europeana.
“Daca perceptia investitorului strategic este ca Romania s-a inscris pe un traiect cert de integrare, perspectiva de timp in care se va realiza efectiv aderarea devine mai putin importanta”, spune analistul financiar Aurelian Dochia. In schimb, daca nu exista convingerea ca angajamentele vor fi indeplinite, atragerea investitorilor de calibru va fi compromisa.
Investitorul strategic trebuie sa dispuna de resurse financiare si logistice care sa ii permita sa se implice direct in activitatea de management al societatii preluate. Nu este insa obligatoriu sa detina pozitia de actionar majoritar.
Practic, cel mai important este se aiba controlul asupra luarii deciziilor si acesta poate fi obtinut chiar numai prin cumpararea unui pachet mai mic de actiuni, cu conditia ca structura actionariatului sa ii permita execitarea unui control asupra drepturilor de vot.
Este si cazul Romtelecom, privatizata prin vanzarea unui pachet de 35% din actiuni companiei elene OTE. Pozitia acesteia de “investitor strategic” a fost puternic contestata in momentul semnarii contractului de vanzare-cumparare.
De fapt, problema principala invocata in mediile politice era definirea OTE, societate cu 1 milion de abonati, ca investitor strategic in privatizarea RomTelecom, care avea numai la vremea aceea peste 3,5 milioane de abonati.
Oponentii semnarii contractului sustineau ca nu se poate vorbi de privatizare prin investitor strategic vanzarea a numai 35% din actiunile RomTelecom in conditiile in care prevederile legale defineau privatizare prin investitor strategic tranzactia care are ca finalitate incredintarea unui pachet de 51% din actiuni.
“Investitor strategic poate fi si cel care detine peste 33% din actiuni si controlul managementului, nu neaparat cel care detine pachetul majoritar de actiuni”, spun analistii.
Nu in ultimul rand, pozitia de investitor strategic este data de experienta si know-how-ul de care acesta dispune intr-un anumit domeniu si prin care poate sustine dezvoltarea societatii preluate.
Privatizarea Oltichim, perfectata de-abia in urma cu o luna, constituie in opinia analistilor un aranjament mai complicat, in care profilul investitorului strategic nu este inca evident, ci urmeaza sa se contureze.
“A fost doar o prima miscare, investitorul strategic urmand sa apara intr-o faza ulterioara”, apreciaza Aurelian Dochia.
APAPS a vandut firmei canadiene Exall Resources, pentru 10 milioane de dolari, pachetul de 53,2% din actiunile combinatului Oltchim Ramnicu Valcea.
Actiunile Exall Resources Ltd. sunt listate la bursa din Toronto, iar compania are ca obiect de activitate exploatarea minereurilor metalifere si cercetarea in domeniul constructiilor de masini.
Analisti ai pietei de capital apreciaza ca marea problema in atragerea de investitori strategici o constituie situatia precara, lipsita de atractivitate, a mediului economic din Romania.
“Daca mediul economic s-ar insanatosi, marile companii straine ar fi mai interesate de piata locala de capital si nu s-ar mai realiza transferuri de profit in strainatate”, a declarat un analist bursier.
Fondurile de investitii, in rol de investitor strategic
De multe ori, rolul de investitor strategic este preluat de fondurile straine de investitii. “Acestea ajung sa se implice total, mult mai mult decat un simplu investitor de portofoliu, prin preluarea unui pachet de actiuni si execitarea controlului asupra managementului”, spune Aurelian Dochia.
In opinia sa, fondurile de investitii respective ar trebui tratate intr-o grupa deosebita, apropiata de cea a investitorilor strategici. Singura deosebire notabila o constituie orizontul de timp pe care sunt construite strategiile celor doua categorii de investitori.
Fondurile de investitii sunt interesate in primul rand de cresterea rapida a valorii societatii preluate, pentru aceasta aducand si manageri straini. De obicei, fondurile de investitii nu isi pastreaza pozitiile intr-o societate pe o perioada mai lunga de cinci ani.
Fondurile de investitii au jucat un rol foarte important in privatizare companiilor din alte tari ale Europei Centrale si de Est. De multe ori au cumparat pachete majoritare de actiuni, au restucturat societatile respective, pentru ca apoi sa le revanda unor investitori strategici.
Pe piata romaneasca insa, fondurile de investitii nu mai au nici macar participatii de portofoliu prea importante. Valoarea totala a acestei industrii, care a ajuns sa traiasca din titluri de stat, se ridica, potrivit unor estimari, de-abia la 100 milioane de dolari.
O categorie distincta o constituie cele 5 Societati de Investitii Financiare (SIF), care au mostenit pozitii de actionari majoritari in numeroase companii. “SIF-urile pot fi considerate practic niste investitori strategici conjuncturali, care pot juca insa un rol foarte important”, afirma un analist bursier.
Desi, teoretic, intra in categoria investitorilor financiari, SIF-urile detin in multe cazuri participatii de peste 50%. “Aceste societati chiar se implica asemenea unui investitor strategic, preiau controlul asupra managementului, schimba conducerile”, spune Aurelian Dochia.
El arata insa ca cele cinci SIF nu pot avea capacitatea de a desfasura in paralel un numar atat de mare de proiecte, avand in vedere ca au in portofoliu peste 400 de societati fiecare. “Este imposibil sa joci rolul de investitor strategic in acelasi timp in industrii foarte diferite”, afirma Aurelian Dochia.
Capitalul romanesc nu are inca destula forta
In ceea ce priveste capacitatea capitalului romanesc de a se implica in privatizare, Dochia este de parere ca acesta nu are suficienta forta pentru a prelua intreprinderi mari si foarte mari. El spune ca o solutie poate fi in acest caz construirea unor aliante intre grupuri de afaceri locale si parteneri straini.
Fiecare parte poate contribui cu potentialul sau la dezvoltarea societatii preluate, insa marea problema o reprezinta aici gasirea echilibrului decizional intr-un asemenea partneriat.
Deocamdata, capitalul romanesc pare sa se descurce foarte bine in sectorul intreprinderilor mici si mijlocii, unde a dat dovada de o mare forta de adaptare.
Privatizarea societatilor mari, care domina net componenta portofoliului APAPS, trebuie insa abordata caz cu caz si cu maxima flexibilitate, spun analistii.
“Din punctul de vedere al impactului in economie, esentiala ramane abordarea privatizarii sectorului energetic”, spune analistul financiar Aurelian Dochia.
El afirma ca acesta a devenit un adevarat nod gordian prin genererea celui mai mare volum de arierate din economie, fiind astfel chiar mai important decat sistemul bancar.