De unde sa fi stiut voievozii din vechime care s-au batut cu turcii in numele crestinatatii si care au reusit sa obtina de la Marea Poarta un soi de intelegeri, numite capitulatii – prin care, pe teritoriul Valahiei sau al Moldovei nu se vor impamanteni mahomedanii si nici nu-si vor ridica geamie (toate acestea, bineinteles, in schimbul unui haraci care apoi s-a multiplicat prin aparitia mucarerului mare si a mucarerului mic precum si a binevenitelor peschesuri anuale) – ca la inceputul celui de-al treilea mileniu, la Roman, in binecuvantata Tara a Moldovei, isi va face aparitia un ziar numit “Tignal”.
Publicatia se va implica intr-o afacere atat de mare si de neplacuta incat a spune despre aceasta chestiune ca este o cusma prea mare pentru capul celui care o poarta este nebagare de seama. La “Tignal” apare un text care le spune musulmanilor sa se care la ei acasa daca nu le place in Romania, iar alaturi sunt aratate publicului caricaturile din ziarul danez – e drept, cu o intarziere de aproape jumatate de an. Acum trebuie sa tinem cont si de avertismentul redactional care ne instiinteaza ca domnii redactori sunt hotarati sa fie vigilenti si sa nu se lase. Sa-i credem pe cuvant.
Daca n-ar fi fost indignatele si indignantele randuri care au insotit caricaturile, mai ca as fi crezut ca avem de-a face cu o operatiune de reclama mascata pe care am intalnit-o prima data in Romania, intr-o revista saptamanala italieneasca. Te puteai abona la ea prin 1968-1971 pentru ca era de stanga si apartinea cooperativelor italiene care faceau negot cu regimul comunist de la Bucuresti (“Carne dei Carpazi” era scris pe singurele TIR-uri care traversau Romania la acea vreme). Ei bine, in revista cu pricina am gasit cateva pagini cu dame goale, iar alaturi era un text care incrimina ceea ce publica nu stiu care saptamanal. Pozele cu pricina erau dovada indignarii fata de lipsa de moralitate a concurentei. O treaba bine facuta – se indignau, dar vindeau aceeasi marfa – e drept, cu manie cooperatista.
La “Tignal” e vorba de cu totul altceva. E vorba de un gest provocator realizat cu buna stiinta. Asta nu inseamna ca exista si o urma de responsabilitate. Caricaturile cu pricina, pe langa ca n-au nici un haz (oamenii sunt mai intelegatori cand au motive de ras), nu apartin intamplarii; mai precis, publicarea lor. Din partea noastra de lume, un astfel de gest s-ar califica drept “operatiune secreta de provocare”, pentru ca efectul lor nu putea fi altul decat scoaterea din relativa neutralitate ce parea sa cuprinda anumite zone europene in fata conflictului deschis care se contureaza intre SUA si mari puteri islamice.
Scandalul, isteria care a cuprins cateva capitale din tari islamice de la Teheran si Damasc, pana in Indoneazia si state africane nu par a fi naturale, reactive. A trecut destula vreme de la publicarea caricaturilor in Danemarca pentru ca sa se mai mizeze pe nervozitate sau indignare. Sunt convins ca reactiile violente au fost pregatite cu rabdare. Astazi, cand “Tignalul” romascan ne ne aseaza pe lista ofensatorilor, putem numara cativa morti, cladiri incendiate, morminte profanate, un val de agitatie care coaguleaza lumea musulmana de obicei destul de apatica si dezbinata in ansamblul ei, o agitatie care nu are alt rost decat acela de a conferi suport moral si politic unor lideri sau organizatii care numai ecumenici nu sunt. In toata aceasta masinatie internationala hop si “Tignalul” de la Roman, judetul Neamt, Romania. Am fi tentati sa spunem, dar cine o sa observe, cine ii ia in seama?
Ajunge ca s-a sesizat o ambasada de la Bucuresti care cere explicatii. “Tignalul” s-a facut auzit. Eu am o singura intrebare: domnii de la ziarul romascan au respectat prevederea Legii dreptului de autor? Pariez ca nici n-au auzit de ea.