Dincolo de cunoasterea perfecta a legilor, de exercitiul permanent al studierii si analizarii spetelor, facut si dupa promovarea examenelor din facultate, un judecator trebuie sa aiba o capacitate destul de greu de capatat: intelepciunea. Cum in afara de Dumnezeu, doar magistratul mai are puterea de a judeca faptele oamenilor, intelepciunea devine esentiala dintr-un motiv foarte simplu: aplicarea legii naste consecinte.
Incapacitatea de a-ti imagina consecintele propriilor decizii nu este in nici un caz un semn de intelepciune, notiune care, chiar daca suna biblic, defineste calitatea fara de care nu se poate a magistratului. ai degeaba spui ca ai facut dreptate unuia – adica i-ai restabilit drepturile conform legii – daca acest lucru ii nedreptateste pe altii, sute de mii de oameni. Sau daca efectul este absurd si aduce aminte, cum inspirat spunea cineva, de fictiunile lui Kafka. Cazul Constantei.
Faptele se cunosc: un banal razboi intre o firma privata si autoritatile locale, cum mai sunt probabil sute in aceasta tara, odata transat la tribunal duce al doilea oras al Romaniei, turistic pe deasupra, in haos. Transport in comun paralizat, bezna pe strazi, robinetele de apa calda, seci.
Verdictul judecatoarei constantene a dus nici mai mult nici mai putin la suspendarea dreptului primariei de a percepe taxe si impozite. Sau, in sfarsit, ca sa nu ne grabim cu interpretarile, face ca acest drept sa fie discutabil.
Oare cum devenit posibil asa ceva? Sa se fi pierdut completul de judecata in denumirile cu multe cifre si initiale a hotararilor consiliului municipal, dintre care doar una se referea cu adevarat la transportul public, adica la sursa neintelegerilor? Sa le fi incurcat, sa nu fi inteles cu ce se mananca fiecare si sa le fi suspendat de-a valma? Pai atunci unde sunt rigoarea si grija pentru actele de la dosar, pentru interpretarea lor? Sa fi considerat acelasi complet ca hotararile consiliului local-parat invocate de firma de transport – reclamanta sunt toate ilegale si merita suspendate?
Dar poate fi un act – care cuprinde o groaza de prevederi – sa fie in intregime ilegal, in conditiile in care se refera la platitorii de taxe si impozite, adica la cvasi-majoritatea persoanelor fizice si juridice din urbe? Sa se fi bucurat reclamantul, patronul firmei de transport in comun, de o inexplicabila simpatie din partea judecatoarei?
Cum afirma primarul urbei, avem de-a face cu o premiera. Intr-o tara in care nu se vorbeste decat despre rau-platnici, datorii, arierate, bugete anemice, am avut, pentru catva timp, un oras, si nu oricare, in care daca primaria iti cere sa-ti platesti taxele, poti sa-i razi in nas si sa intrebi “pe ce (lege) te bazezi?”.
Pe de alta parte, este evident ca decizia primarului Constantei de a intrerupe iluminatul strazilor si apa calda, invocand imposibilitatea de a aduna bani, miroase a exces de zel sau a incercare de a starni o puternica reactie publica impotriva unei stranii hotarari a justitiei. O decizie discutabila, deci, dovada si reactia consiliului local de ieri, care l-a invinuit pe primar de abuz de putere.
Episodul de la Constanta este “spectaculos” pentru ca toate utilitatile publice au fost blocate in acelasi timp. Dar nonsalanta cu care, in Romania, sute de mii de oameni sunt lasati adesea fara transport in comun sau fara apa, pentru ca pe undeva, pe sus, niste entitati economice sau administrative nu se inteleg, a intrat aproape in banalul cotidian.
Periodic, cate o termoelectrica, cate un radet, cate o companie de apa “taie” pur si simplu cate o utilitate publica vitala, pentru ca nu s-au facut decontari la timp, pentru ca se amesteca pe listele restantierilor datornicii – cetateni cu datornicii – firme, pentru ca managerii sau “decidentii” mizeaza pe scandalul public si pe prima pagina a ziarelor pentru a-i santaja pe cei cu care se razboiesc. Beneficiarii de servicii sau, ca sa folosim un cuvant aproape demonetizat, cetatenii, n-au decat sa sufere: important este ca puternicii peste utilitatile publice sa-si mangaie orgoliile si sa iasa victoriosi din cine stie ce dispute cu alte clanuri.
Intamplarea de Constanta merita in primul rand indosariata in cursurile de contencios administrativ. Este o superba speta de justitie autohtona, o expresie a nemuritorului curent artistico – politico – juridic al absurdului romanesc. Noroc ca apelul a fost judecat in procedura de urgenta: altfel, Constanta, ar fi fost transformata din cauza unui banal proces dintre microbuze si primarie intr-un Tomis renascut. Dar mai putin civilizat.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.