Contestațiile se pot depune luni, 4 iulie, între orele 8 și 12, conform calendarului examenului de bacalaureat 2011, publicat pe site-ul Ministerului Educației. Pe 5, 6 și 7 iulie vor fi rezolvate contestațiile, iar rezultatele finale ale bacalaureatului 2011 vor fi afișate pe 8 iulie.
Conform metodologiei examenului de bacalaureat 2011, publicată pe site-ul edu.ro:
Art.71 (1) Contestațiile la probele scrise se depun și se înregistrează la centrul de examen, în perioada prevăzută de calendarul examenului de bacalaureat, scrie gandul.info.
(2) Președintele, împreună cu unul dintre vicepreședinți, cu secretarul sau cu un membru al comisiei din centrul de examen, primesc contestațiile și le înregistrează.
(3) Cererile prin care se contestă notele obținute la evaluarea inițială, însoțite de un borderou în care se precizează numele candidaților și probele, respectiv, disciplina/disciplinele pentru care este depusă contestația se înaintează comisiei din centrul zonal de evaluare, de către un delegat al comisiei din centrul de examen.
(4) După centralizarea cererilor prin care se contestă notele obținute la evaluarea inițială, lucrările se secretizează. Secretizarea se face, în toate centrele zonale de evaluare din județ, cu același tip de hârtie pusă la dispoziție de comisia de bacalaureat județeană/a municipiului București. După aceasta, se aplică ștampila “Bacalaureat 2011 – C.Z.E.”. (…)
Art.72 (1) Comisiile județene/ a municipiul București/ regionale de contestații reevaluează lucrările primite și acordă note lucrărilor contestate, conform baremelor de evaluare pentru probele scrise. (…)
(3) După terminarea evaluării și deschiderea lucrărilor, președintele comisiei de contestații analizează notele acordate după reevaluare, în comparație cu cele acordate inițial. În situația în care se constată diferențe de notare mai mari de 1,50 puncte, în plus sau în minus, între notele de la evaluarea inițială și cele de la contestații, președintele comisiei de contestații decide reevaluarea lucrărilor respective de către o a treia comisie, formată din alți profesori cu experiență, alții decât cei care au evaluat inițial lucrările în centrul de contestații. Reevaluarea se va face după o nouă secretizare a lucrărilor, respectând cu strictețe baremul de evaluare și toate procedurile de evaluare. Nota acordată de a treia comisie este nota care va fi acordată de comisia de contestații. (…)
Art. 73 (1) Pentru lucrările care au primit inițialț note cuprinse între 4,50 – 4,99, inclusiv notele de 4,50 și 4,99, sau o notă cel puțin egală cu 9,50, nota definitivă este nota acordată de către comisia de contestații.
(2) Pentru lucrările care au primit inițial, la comisia din centrul zonal de evaluare, alte note decât cele menționate la aliniatul (1), nota definitivă este nota acordată de comisia județeană de contestații/a municipiului București, dacă între nota inițială și nota acordată la contestații se constată o diferență de cel puțin 0,50 puncte. Dacă diferența dintre cele două note este mai mică de 0,50 puncte, nota definitivă este nota inițială, acordată de comisia din centrul zonal de evaluare.
(3) Nota definitivă, acordată în conformitate cu procedura menționată la alin. (1) și (2), nu mai poate fi modificată și reprezintă nota obținută de candidat la proba respectivă. (…)