… ne povestește, într-un mod agreabil, Christine Gräfin von Brühl, într-un roman apărut în condiții adecvate (adică tot aristocratice!, bucurând întâi degetele care ating coperta, după ce ea a captat deja privirea prin șocul unei imagini cu un puternic contrast cromatic – albastru electric și cărămiziu cu variate nuanțe apropiate) la Baroque Books and Arts.
Adio, nobili ! sau Noblesse oblige ne convinge de lucruri care pentru majoritatea țin de tărâmul poveștii: da, aristocrații încă există și rezistă, n-au dispărut cu totul, asemenea unor specii rare, care se adaptează tot mai greu schimbărilor climei și geografiei (a se citi cataclismele istoriei și răsturnările geopolitice).
De altfel, partea interesantă a cărții o formează fundalul ei, dincolo de povestea de dragoste, care, firește, nu are cum să nu semene cu un basm adaptat epocii noastre, ale cărui detalii nu intră aici în discuție, pentru a nu fura cititorului savoarea lecturii. Fundalul îl formează modul de viață al aristocrației, educația dată copiilor, regulile impuse celor tineri și acceptate fără vreo discuție, îndoială sau protest, așa cum au reușit să se perpetueze până în zilele noastre.
Impresionează mai întâi spiritul conservator. Aristocrații își respectă cu sfințenie trecutul și tradiția. Și totul începe cu Almanahul Gotha, care consemnează marile familii, dezvăluind și ramificațiile arborilor genealogici, legăturile de rudenie, încrengăturile uneori complicate și dificile. Almanahul Gotha formează pentru casta nobiliară a doua Biblie, o consultă ori de câte ori au nevoie de clarificări și lămuuriri.
Aristocrații își iubesc proprietățile, chiar dacă să locuiești într-un castel înseamnă griji imense, cheltuieli uriașe, probleme ale vieții cotidiene mult mai greu de rezolvat decât traiul într-o casă modernă. Dar castelul familiei trebuie îngrijit și păstrat, transmis mai departe urmașilor, fiindcă este o chestiune de onoare, dar mai ales pentru că este locul privilegiat în care se reunesc nu doar membrii familiei, ci și rudele, apropiate sau depărtate.
Cheia supraviețuirii unei caste și a păstrării unor castele ce înfruntă nebuniile istoriei vechi și noi o dă educația. Cred că aici se află miezul cărții scrise de Christine Gräfin von Brühl. Nobilii știu să-și crească și să-și educe încă din leagăn copiii, le induc regulile unui mod de viață într-o manieră ce-l face de neuitat, dar care le strecoară în sânge o clară, deși discretă conștiință de sine.
Pot fi uitate vacanțele petrecute într-un castel uriaș, cu labirintul podului sau al parcului, cu lacul și grădina lui, bune de explorat, fără ca vreodată să fie epuizate, cu ritualul meselor în familie și al rutinei cotidiene, cu modul în care stăpâna casei asigură tot mecanismul vieții de zi cu zi, de la alegerea menu-ului până la pregătirile de sărbătoare?
Educația presupune științe și arte ce defineau aristocrația de secole: de la dans la vânătoare, de la conversație la curte făcută sau acceptată. Educația mai înseamnă însă și discreție: nu etalezi nici numele pe care îl porți, nici strămoșii, nu explici altora un mod de viață atât de diferit de al lor încât pare bizar, și oricum n-ar fi de înțeles. Educația nu se încheie la ieșirea din copilărie ori din adolescență, ea are o finalitate înțeleasă mult mai târziu.
Scopul întregii educații pare o pregătire invizibilă, atentă și discretă, pentru căsătorie. Vacanțele și balurile, reuniunile de familie sunt scenarii libere prin care generația matură se asigură că tinerii ajung să cunoască pe cei asemenea lor, ajung să se apropie și să se căsătorească. Doar astfel aristocrația se poate perpetua, căci șirul de mezalianțe ar distruge în cele din urmă casta.
Autoarea își povestește propria experiență, prin care încalcă regulile. Dacă poate fi condiserată o rebelă, este oricum una discretă, dar tenace. Toate peripețiile căsătoriei dovedesc altă față prea puțin bănuită a aristocrației, cea de înțelepciune. Poate că înțelepciunea i-a ajutat supraviețuirea, în afară de conștiința de sine și de spiritul de castă!
Christine Gräfin von Brühl, Adio, nobili ! sau noblesse oblige, traducere din limba germană de Ondine Dăscălița, Baroque Books and Arts, 2014, 224 pag.