O analiză a alegerilor locale de acum trei ani arată că rezultatul nu s-ar fi schimbat semnificativ dacă primarii ar fi fost aleși într-un singur tur de scrutin și nu în două așa cum s-a întâmplat.


Camera Deputaților a adoptat miercuri o lege care anulează cel de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea primarilor, candidatul care a întrunit cele mai multe voturi urmăând să fie declarat câștigător.


În alegerile trecute organizate în două tururi, 25 de municipii reședință de județ au fost câștigate din primul tur, și 16 în turul al doilea. În 15 dintre primăriile din a doua categorie, primarii care au obținut cele mai multe voturi în primul tur (deci ar fi automat câștigători în cazul unui scrutin cu un singur tur) au câștigat turul al doilea. Doar la Bistrița, candidatul PSD Ovidiu Crețu a câștigat în al doilea tur, deși se clasase în turul 1 în spatele democrat-liberalului Vasile Moldovan.


USL (PSD și PNL) deține controlul a 18 orașe reședință de județ, iar PDL controlează 15. Problema cu noul sistem de vot va fi în orașele unde candidații sunt apropiați ca procente de încredere, pentru că aici rezultatul va ține de mobilizarea fiecărui partid și nu de sprijinul pe care l-ar putea obține un candidat de la un altul ieșit din cursă în turul întâi.
Din această cauză, o analiză a PSD arată că partidul ar putea pierde orașele Buzău, Iași, Vaslui și Bistrița, pe care le deține.
Din același motiv specialiștii apreciază că UDMR ar putea fi avantajat întrucât de obicei populația maghiară din orașele cu 20-30% dintre locuitori de etnie maghiară își alege un singur candidat, în vreme ce partidele românești își irosesc voturile. Astfel se poate ajunge ca un candidat maghiar să câștige cu 20-30% din voturi (situația se poate repeta oriunde în altă parte cu aceste procente).


PSD apreciază că PDL își va păstra cele 15 primării reședință de județ, iar social-democrații ar putea pierde patru.


Institutul pentru Politici Publice a realizat o simulare pe datele alegerilor din 2008, apreciind că într-un numar de 387 de primării din țară, reprezentând 12% din totalul primăriilor, rezultatul final la vot ar fi putut fi diferit, în cazul în care scrutinul era organizat într-un singur tur. Din cele 387 de primării, în doar 48 de localități urbane primarul ar fi fost altul dacă s-ar fi aplicat schimbarea propusă astăzi (intre ele un singur municipiu reședință de județ – Bistrița).


Specialiștii susțin că problema alegerilor într-un singur scrutin va fi cea de legitimitate încât se poate ajunge la situații ca primarii să fie aleși cu 10 – 20% din voturile cetățenilor, doar pentru că au ieșit pe primul loc.