Dincolo de noțiunile de eficiență energetică sau de valul
energiilor regenerabile, un alt concept începe să fie din ce în ce
mai prezent în discursurile oamenilor din energie, acela de rețele
inteligente. Dezvoltarea conceptului de smart grid în România se
dovedește a fi însă un lucru destul de complicat de realizat,
specialiștii din piață spunând că pentru a începe “trebuie să știm
unde vrem să ajungem.”
Declarațiile vin în contextul în care reorganizarea sistemului
energetic prin regruparea unităților de producție în două companii
gigant înregistrează o întârziere de jumătate de an, iar strategia
energetică este deocamdată doar un document despre care încă se
discută, neavând o formă publică.
În linii mari, o rețea inteligentă de energie electrică este o
rețea care permite în timp real un schimb de informații între
furnizorul de energie și consumatorul final. Astfel, cel din urmă
poate să-și diminueze consumul și deci facturile, iar primul poate
să-și regleze costurile în funcție de cunoașterea unei cereri
reale.
Smart grid-ul devine un concept cu atât mai necesar cu cât în
România, potrivit specialiștilor din piață, circa 20% din energia
produsă se pierde sau este fraudată.
“Pentru a avea un Smart Grid ai nevoie de o viziune finală. Trebuie
să știm unde vrem să ajungem. Transelectrica are în acest moment
elementele unei rețele inteligente”, a spus ieri Stelian Gal,
directorul general al companiei, în cadrul conferinței Mediafax
talks about Energy.
Concret, pentru un casnic de exemplu, dezvoltarea unei rețele de
tip inteligent înseamnă monitorizarea consumului de energie în timp
real. În afară de acest lucru, reprezentanți ai unor giganți
industriali, așa cum este cazul General Electric, spuneau recent că
dincolo de această monitorizare tendința este aceea de a dezvolta
dispozitive capabile să-i transmită consumatorului intervalul de
timp când este cel mai ieftin să consume energia, în contextul în
care sunt perioade orare când consumul este la vârf, iar prețurile
sunt foarte mari.
Potrivit acestora, de obicei seara, când toată lumea vine de la
muncă și începe să dea drumul la televizoare, mașini de spalat și
alte electrocasnice consumul de energie crește și la fel și prețul,
indicat fiind ca aceste dispozitive să înceapă să funcționeze în
intervale orare în care energia este mai ieftină.
“Prin ordin de ministru s-a semnat în urmă cu câteva zile planul de
acțiune pentru dezvoltarea rețelelor smart grid. Este clar că acest
concept va remodela toată gândirea noastră în privința
investițiilor pe termen lung”, a spus la rândul său Claudiu Stafie,
secretar de stat în Ministerul Economiei.
Costurile pentru realizarea acestui tip de rețea sunt
semnificative. Potrivit președintelui Comisiei de servicii și
industrii din Camera Deputaților, Iulian Iancu, la nivel european
suma stabilită a fi alocată în acest sens se ridică la circa 4,2
miliarde de euro.
Banii și lipsa de strategie sunt însă niște puncte vulnerabile când
vine vorba de smart grid, în contextul în care România nu are o
strategie energetică, iar fondurile pentru investiții sunt extrem
de greu de atras. Reprezentanții Ministerului Economiei spun însă
că la începutul anului 2011 va începe dezbaterea publică pe un
proiect de strategie energetică valabil pentru 2010-2035.
“Pentru România există un drum de la care nu ne vom putea abate,
mesajul pe care Bruxellesul îl dă fiind acela al creșterii
investițiilor. Cred că prin cele două companii de stat vom putea
crește investițiile. La începutul anului viitor cred că acest
proiect va fi finalizat”, spune Mihai David, directorul general al
Hidroelectrica. El a menționat că și la nivelul producătorilor de
energie se fac pași importanți în ceea ce privește modernizarea
sistemului. “Avem un proiect pilot al centralei virtuale, al unei
unități care să poată funcționa fără personal”.
O altă modalitate prin care se poate dezvolta sistemul energetic
este aceea a exploatării potențialului hidroenergetic în unități
cu o capacitate medie.
“Cred că trebuie să realizăm o strategie alături de Ministerul
Mediului. Sunt zone unde se pot face investiții, dar în care nu
putem intra din cauza restricțiilor de mediu. Nu putem muri de
foame fiind însă extrem de sănătoși”, a mai precizat David. El a
făcut referire la faptul că o investiție într-o centrală la Islaz
de 360 de milioane de euro este blocată din 2008 din cauza faptului
că în zona respectivă au fost văzute două specii de păsări
protejate. Acestea sunt pescărelul albastru și pasărea ogorului. Cu
toate acestea, compania speră că la începutul anului viitor va lua
acordul de mediu necesar dezvoltării acestei investiții.îî
Eveniment
Cum se va face trecerea de la stâlpii de lemn și pierderile în rețea la smart grid?
Dincolo de noțiunile de eficiență energetică sau de valul energi ilor regenerabile, un alt concept începe să fie din ce în ce mai prezent în discursurile oamenilor din energie, acela de rețele inteligente. Dezvoltarea conceptului de smart grid în România se dovedește a fi însă un lucru destul de complicat de realizat, specialiștii din piață spunând că pentru a începe „trebuie să știm unde vrem să…