Cum sună: suntem peste tot acasă / porțile ni se deschid / nu-i echipă mai frumoasă / și iubită ca InterRegio / InterRegio, InterRegio / luptă. Așa ar trebuie să sune noul imn al rapidului.

Rangurile actuale de trenuri de călători vor fi structurate și tarifate începând din 11 decembrie, în funcție de serviciile oferite, în trei categorii: Regio, InterRegio și Intercity, urmând astfel să dispară denumirile de tren personal, accelerat și rapid.

Trenurile accelerat și rapid vor deveni trenuri InterRegio, trenurile personal vor fi trenuri Regio, în timp ce trenurile Intercity vor opera în continuare sub această denumire.

Prin asimilarea acceleratelor și a rapidelor sub rangul InterRegio, tarifele pentru acest tip de tren vor fi cu 20% mai ieftine decât în cazul trenurilor rapid și cu 10% mai scumpe decât actualele accelerate.