Temperaturile ridicate din această perioadă sunt doar începutul. Meteorologii avertizează că, din semnalele pe care le au, ne așteaptă o vară la fel de călduroasă și de secetoasă ca și cea de anul trecut.

Dacă în luna mai ne vom mai putea bucura de zile răcoroase, începând din iunie, temperaturile vor crește și ploile se vor rări. Mai mult, din iulie vremea va fi caniculară, mercurul din termometre depășind valorile medii obișnuite pentru această perioadă.

Culturile de toamnă, dar și cele de primăvară riscă să fie afectate dacă prognoza se va confirma, cum s-a întâmplat în 2012 când au fost estimate temperaturi similare și volume asemănătoare de precipații.

“Este foarte probabil să avem secetă. În iunie și iulie regimul precipitațiilor pare a fi deficitar. În iulie și regimul temperaturilor este peste norme”, a declarat pentru gândul meteorologul de serviciu al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Estimările pe termen mediu făcute publice de ANM sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durata (ECMWF) de la Reading, Anglia. Gradul de realizare al acestor tipuri de prognoze este de 60%.

Citiți mai multe despre cum arată prognoza meteo pentru mai, iunie și iulie pe gândul.info