Cătălina Molnarl, economist-șef al UniCredit Țiriac

Am putea asista la o ușoară revenire în 2013 a economiei, concomitent cu o revenire lentă a activității economice în zona euro, dar și un efect de bază favorabil în agricultură.

Impulsul negativ indus de ajustarea fiscală este de așteptat să se reducă pe măsură ce deficitul bugetar se stabilizează. Deschiderea unor noi capacități de producție în 2013 ar putea avea un impact pozitiv asupra creșterii economice.

Balanța riscurilor rămâne înclinată în sens negativ având în vedere că prognozele oficiale de creștere economică pentru zona euro au fost reduse substanțial.

Ar putea fi dificil să susținem actuala prognoză de creștere dacă nu se îmbunătățește rata de absorbție a fondurilor europene. Pe măsură ce ne apropiem de finalul perioadei de alocare și proiectele avansează în etapa de implementare, ar trebui să ne așteptăm la o acelerare a intrărilor de fonduri europene.

De asemenea, absorbția de fonduri europene ar putea substitui dinamica slabă a investițiilor străine directe.

Florentina Cozmâncă, senior economist al RBS

Estimez o creștere economică pentru anul 2013 de 2%. Anticipez că majoritatea sectoarelor din economie vor avea contribuții pozitive la această creștere economică. Mă aștept ca sectorul construcțiilor să performeze mai bine în 2013 comparativ cu 2012 susținut de lucrările de infrastructură, luând în considerare că există deja foarte multe proiecte care trebuie finalizate, inclusiv unele din fonduri europene. În ceea ce privește agricultura, în anul 2013 vom beneficia de un efect de bază favorabil.

Nu anticipez o creștere importantă a industriei în 2013 întrucât cererea externă venită în special din partea zonei euro va continua să fie destul de redusă în contextul în care foarte multe țări europene vor continua aplicarea unor politici fiscale prudente marcate de consolidare fiscală către obiectivele stabilite prin tratatele europene.

Anul trecut s-a observat o creștere importantă a taxelor nete în contextul eforturilor făcute de autoritatea fiscală în vederea îmbunătățirii colectării taxelor și impozitelor și mă aștept ca această evoluție să continue anul viitor.

După doi ani în care sectorul serviciilor a contribuit negativ la creșterea economică, situația pare să se fi schimbat în anul 2012, iar în anul 2013 probabil că se va înregistra o ușoară creștere.

Eugen Sinca, analist în cadrul BCR

Estimarea noastră de creștere economică pentru 2013 este de 1,1% după ce 2012 s-ar putea încheia cu o creștere zero a Produsului Intern Brut. Consumul gospodăriilor populației va juca un rol esențial în creșterea economică de anul acesta după majorarea salariilor în sectorul public, posibila majorare a pensiilor de la începutul anului viitor și creșterea ușoară a remiterilor angajaților români din străinătate.

Implementarea de politici procreștere economică este o prioritate absolută a României în prezent pentru îmbunătățirea nivelului de trai al populației, creșterea volumului resurselor publice disponibile pentru investiții și creșterea economisirii interne în lei, care să susțină creditarea și să reducă dependența de finanțările externe.

Deficitul de cont curent s-ar putea reduce spre 3% din PIB pe fondul creșterii exporturilor întreprinderilor care au beneficiat de investiții străine directe în anii precedenți, a îmbunătățirii balanței serviciilor și a unor progrese în domeniul absorbției fondurilor europene. Un deficit de cont curent mai mic va reflecta și o dependență mai scăzută de fluxurile externe de capital.