Directorul executiv si administratorul judiciar al Grundig au prezentat Beko o noua oferta prin care spera sa tenteze compania turca sa preia producatorul german de televizoare si aparate radio, transmite Reuters. Grundig, marca de electronice aflata in declin de cativa ani, a solicitat declansarea procedurii de intrare in incapacitate de plata, dupa ce exportatorul turc de electrocasnice Beko a anuntat, la inceputul lunii, ca a renuntat sa cumpere un pachet majoritar din actiunile sale. Publicatia germana Welt am Sonntag a indicat ca directorul Grundig, Eberhard Braun, si administratorul judiciar Siegfried Beck au propus ca bancile creditoare ale companiei sa anuleze 150 milioane de euro din datoriile vechi. Ei au propus, de asemenea, transferul obligatiilor Grundig fata de fondurile de pensii catre un organism de stat. Oficialii Grundig nu au putut fi contactati pentru a comenta informatia. Compania a incercat ani intregi sa gaseasca un partener care sa-i asigure supravietuirea. In prezent, personalul sau este format din 3.500 de salariati in intreaga lume, comparativ cu numarul de peste zece ori mai mare de angajati de la finalul anilor ’80. Beko a anuntat, la 4 martie, semnarea unei scrisori de intentie in vederea efectuarii unei verificari financiar-contabile a producatorului german de electronice. Parte a grupului de companii Koc, Beko spera ca achizitionarea Grundig va extinde prezenta Koc pe piata europeana de electrocasnice, dupa cumpararea mai multor firme mici de pe continent. Motivul pentru care Beko a renuntat la achizitie nu a fost comunicat. Mediafax
Eveniment
Cumparator pentru Grundig
Directorul executiv si administratorul judiciar al Grundig au prezentat Beko o noua oferta prin care spera sa tenteze compania turca sa preia producatorul german de televizoare si aparate radio, transmite Reuters. Grundig, marca de electronice aflata in declin de cativa ani, a solicitat declansarea procedurii de intrare in incapacitate de plata, dupa ce exportatorul turc de electrocasnice Beko a…