Cotațiile monedei naționale s-au stabilizat în
jurul nivelului de 4,2550 lei/euro în a doua parte a sesiunii și au
rămas aproape de acest nivel până la finalul zilei, pe o piață cu
volume reduse de transfer, potrivit dealerilor, scrie Mediafax
Business.
În jurul orei 16:30, euro era cotat la 4,2545 –
4,2565 lei, puțin mai jos față de nivelul de la sfârșitul sesiunii
anterioare, de 4,2585 – 4,2595 lei/euro.
La deschidere, băncile schimbau euro pentru 4,2575
– 4,2595 lei, iar primele transferuri au dus cursul la un maxim de
4,2585 – 4,2625 lei/euro.
Ulterior, paritatea a trecut pe scădere și a atins un minim de
4,2500 – 4,2520 lei/euro. În partea a doua a ședinței,
cotațiile au mai urcat ușor, dar au variat într-un
interval îngust, de 4,2525 – 4,2565 lei/euro.
Valutele din regiune au consemnat o evoluție
similară, cu oscilații reduse. După o depreciere ușoară în debut,
au trecut ulterior pe apreciere în raport cu euro.
Evoluția a fost însă oprită de anunțul potrivit căruia banca
centrală a Chinei a crescut dobânda pentru a combate inflația
ridicată, iar monedele au revenit la cotații apropiate celor de
luni.
Bănci și Asigurări
Cursul a continuat să scadă sub 4,26 lei/euro la finalul sesiunii
Cotațiile monedei naționale s-au stabilizat în jurul nivelului de 4,2550 lei/euro în a doua parte a sesiunii și au rămas aproape de acest nivel până la finalul zilei, pe o piață cu volume reduse de transfer, potrivit dealerilor.