În jurul orei 16:30, băncile cotau euro la 4,3750 – 4,3755 lei, ușor mai sus față de nivelul de la finalul sesiunii de luni, când schimburile se perfectau la 4,3715 – 4,3735 lei/euro.
La deschidere, euro era cotat la 4,3720 – 4,3750 lei, iar primele transferuri au dus cursul până la un minim de 4,3700 lei/euro. Ulterior, rata de schimb a început să urce treptat, maximul zilei fiind de 4,38 lei/euro.
Valutele din regiune au consemnat de asemenea deprecieri ușoare, influențate de forint, care continuă să se deprecieze semnificativ în raport cu euro, din cauza temerilor legate de primele măsuri luate de noul guvernator al băncii centrale de la Budapesta, Gyorgy Matolcsy, care a modificat regulamentul instituției pentru a-și consolida autoritatea.
Banca Națională a României (BNR) a publicat marți un curs de referință de 4,3749 lei/euro, în creștere cu 1,06 bani față de nivelul de luni. În sesiunea precedentă, cursul s-a plasat la 4,3643 lei/euro.
Leul a continuat să piardă teren și în raport cu dolarul american, iar cursul a urcat cu 0,69 bani, de la 3,3556 lei/dolar la 3,3625 lei/dolar.
Totodată, paritatea leu/franc elvețian a crescut de la 3,5306 lei/franc la 3,5467 lei/franc.
Cursurile leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de Banca Națională a României în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.
Dobânzile afișate luni dimineață de bănci pentru sumele atrase (ROBID) și plasate (ROBOR) pe termen de o zi au urcat ușor de la 4,68 – 5,18% la 4,53 – 5,03% pe an. Randamentele pentru depozitele pe o săptămână se plasau la 4,66 – 5,16% pe an.