Cotațiile monedei naționale au rămas vineri peste 4,36 lei/euro, în linie cu deprecierea valutelor din regiune, într-o piață în care au fost transferate volume reduse de valută. În jurul orei 16:30, operațiunile se realizau la 4,3620 – 4,3615 lei/euro, peste nivelul de la aceeași oră de joi, când schimburile se încheiau la 4,3560 – 4,3570 lei/euro. La deschidere euro era cotat la 4,3550 – 4,3600 lei, iar primele tranzacții au început să urce treptat cursul, până la 4,3655 lei/euro în prima jumătate a zilei.
Potrivit dealerilor, BNR a intervenit indirect în piață, spre jumătatea sesiunii, pentru a tempera deprecierea monedei naționale, astfel că paritatea a scăzut ușor. În partea a doua a zilei cursul a mai crescut ușor, până la un maxim al zilei de 4,3675 lei/euro. BNR a publicat vineri un curs de referință de 4,3620 lei/euro, nivel apropiat de maximul istoric atins în iunie 2010.