Cursul BNR de marți:
| Euro | 4.4054 | +0.0065 | +0.15 % |
| Dolar american | 3.3594 | +0.0109 | +0.33 % |
BNR a luat ca referință un curs de 4,4054 lei/euro, în creștere cu 0,6 bani față de referința precedentă.
“Practic, cotațiile s-au mișcat cu 1,3 bani, pentru că au deschis la minimul zilei, și au fost volume bune de tranzacționare. Jucătorii au luat profiturile de zilele trecute. Este o mișcare de corecție normală, corelată cu regiunea”, a declarat un dealer.
La puțin timp după ora 13:00, când BNR anunță cursul de referință, cotațiile din piață s-au dus ș mai sus, în intervalul 4,4060 – 4,4090 lei/euro.
Rata de schimb afișată de BNR pentru dolar a urcat la 3,3594 lei, cu mai mult de un ban peste referința precedentă, de 3,3485 lei/dolar.
Pentru francul elvețian BNR a afișat un curs de 3,6479 lei, ușor peste referința de luni, de 3,6451 lei/franc.
Cursurile de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și cotațiile de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian. Cursul euro a atins un nou minim al ultimelor 12 luni, de 3,111 dolari.
Ratele medii ale dobânzilor practicate de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) și plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi s-au dus ușor în jos, de la 2,08 – 2,58% pe an la 2,05% – 2,55%.
Ratele medii ale dobânzilor pentru plasamentele pe termen de o săptămână au avut, de asemenea o întoarcere, de la 2 – 2,5% pe an la 2,04 – 2,54%.
Pe de altă parte, însă, dobânzile pe termene mai lungi au început să urce luni pe toate maturitățile. Astfel, dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadență la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile pentru cele mai multe credite în lei acordate de bănci pe termen scurt și mediu, a urcat de la 1,78 – 2,28%, la 1,80-2,30%.