Banca Națională a României (BNR) a publicat luni un nou nivel record pentru cursul de referință, de 4,4373 lei/euro, deși cotațiile leului au depășit 4,44 lei/euro la jumătatea zilei, iar dealerii spun că banca centrală nu ar fi intervenit vizibil în piață.
Unde se duce cursul leu/euro? Factura celor care au credite în valută frige
Precedentul maxim istoric a fost atins vineri, la 4,4265 lei/euro.
Față de finalulul anului trecut, când a fost publicat un nivel de 4,3197 lei/euro, cursul afișat luni este mai mare cu 2,7%.
Leul a continuat să se deprecieze și față de dolar, iar rata a urcat cu 2,7 bani, la 3,4479 lei/dolar, reprezentând cel mai ridicat nivel din 1 iulie 2010. La data menționată, referința s-a situat la 3,5420 lei/dolar.
Pentru francul elvețian, cotația a urcat la 3,6 lei/franc, un nou maxim începând cu 5 septembrie 2011. La începutul lunii septembrie, francul a fost cotat la 3,8133 lei.
Cursurile de referință leu/dolar și leu/franc sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc.
La deschiderea ședinței de luni, euro era cotat la 4,4360 – 4,4390 lei, în scădere față de nivelul de vineri seară, când schimburile se realizau la 4,4400 – 4,4415 lei/euro.
Ulterior, cursul a coborât până la 4,4315 lei/euro, întrucât unii participanți la piață se așteptau la intervenția BNR pentru a sprijini leul.
Spre jumătatea zilei, însă, cotațiile au revenit în urcare, în condițiile în care jucătorii nu au “detectat” prezența băncii centrale în piață, iar în jurul orei 13:00, schimburile se perfectau la 4,4445 – 4,4460 lei/euro.
În același timp, valutele din regiune afișau pierderi de circa 0,8%, după ce discuțiile din Grecia privind formarea unei coaliții au întâmpinat duminică un nou obstacol. Temerile investitorilor privind ieșirea Greciei din zona euro s-au reaprins, iar statul ar putea fi nevoit să organizeze o nouă rundă de alegeri.
Piețele financiare sunt sub presiune de la începutul săptămânii trecute, după ce cele două partide principale care susțin acordul Greciei cu instituțiile financiare internaționale nu au reușit să obțină împreună majoritatea, punând sub semnul întrebării capacitatea țării de a respecta condițiile convenite cu creditorii externi, de a evita falimentul și de a rămâne în zona euro.
Băncile comerciale practicau dobânzi de 3,78 – 4,28% pe an pentru plasamentele cu scadență la o zi, față de 3,66% – 4,16% la închiderea săptămânii trecute. Dobânzile pentru sumele plasate pe termen de o săptămână sunt de 3,91 – 4,41%, ușor peste cele de vineri, de 3,85% – 4,35%.
Dealerii spun că ratele de dobândă au fost supuse unor presiuni ascendente, ca urmare a presupuselor intervenții valutare recente și la așteptări pentru noi asemenea episoade.