Curtea Constituțională a decis, vineri că sunt neconstituționale unele măsuri de austeritate din legile pentru care Executivul și-a angajat răspunderea în fața Parlamentului, informează Mediafax.

Judecătorii Curții Constituționale au declarat neconstituționale articolul 1 litera c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor și articolul 9 din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Articolul 1, litera c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor se referă la “pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor și judecătorilor, respectiv magistraților asistenți ai Curții Constituționale”.

Potrivit articolului 9 din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, “de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cuantumul brut al pensiilor cuvenite sau aflate în plată, precum și indemnizația de însoțitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I, se diminuează cu 15%. La determinarea cuantumului brut al pensiilor, precum și a indemnizației de însoțitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I, ce vor fi stabilite sau acordate începînd cu data intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de pensie utilizată este de 622,9 lei”.

Curtea Constituțională (CC) a luat în discuție sesizările PSD și PNL, precum și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție privind neconstituționalitatea măsurilor de reducere a salariilor și a pensiilor decise de Guvern.

PSD a sesizat Curtea Constituțională în cazul Legii privind stabilirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, care prevede, printre altele, reducerea salariilor cu 25 la sută și a pensiilor cu 15 la sută. De asemenea, PSD au contestat la Curtea Constituțională și legea care prevede recalcularea pensiilor speciale.

PNL a contestat la Curtea Constituțională Legea privind stabilirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au sesizat Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea măsurilor de austeritate care vizează reducerea salariilor și pensiilor, dar și în cazul legii privind recalcularea pensiilor speciale. Despre decizia Curții Constituționale citiți mai multe pe www.mediafax.ro.