Cursul de schimb al monedei nationale in raport cu dolarul a deschis saptamana in crestere,pe o piata putin nervoasa, cotatiile depasind fara probleme pragul de 21.700 lei/dolar.
Banca Nationala a stabilit pentru astazi un curs de schimb de 21.710 lei/dolar, cu 32 de lei mai mult decat in sedinta precedenta. ai in raport cu marca germana si moneda unica europeana leul s-a depreciat usor ieri, dar variatiile pot fi considerate nesemnificative, practic de doi, respectiv trei lei. Astfel, cursul leu/marca a crescut de la 10.371 lei/marca la 10.373 lei/marca, in timp ce euro poate fi schimbat astazi “la oficial” pentru 20.287 lei/euro, fata de 20.284 lei/euro in sedinta precedenta.
Pe piata valutara interbancara sedinta a inceput direct in crestere, peste inchiderea de vineri, si imediat piata a intrat pe un trend crescator, pe fondul ordinelor de cumparare lansate in piata in numele clientilor. Astfel, de la cotatii de 21.695/21.700 lei/dolar, la deschidere, cursul a ajuns intr-o prima faza la 21.705/21.710 lei/dolar, pentru a mai creste si pe finalul sedintei pana la 21.715/21.720 lei/dolar.
“A fost o sedinta usor mai nervoasa decat de obicei. Nervozitatea a provenit si pentru ca au existat banci care au facut speculatii mai mult decat de obicei si ceilalti judecatori din piata au stat in garda”, a comentat un dealer.
Pe piata caselor de schimb ieri a fost ceva mai multa agitatie decat de obicei, aseara existand case care nu aveau dolari. “Am vandut foarte multi dolari ieri. Cred ca lumea se inghesuie sa cumpere pentru ca se teme de o eventuala crestere, desi nu este perioada propice”, a explicat un operator de la o casa de schimb.
Cursul a variat intre 21.710-21.750 lei/dolar la cumparare, respectiv 21.800-21.850 lei/dolar, la vanzare. Marca a putut fi cumparata de populatie cu 10.350-10.400 de lei si vanduta cu 10.100-10.300 de lei. Pe piata monetara dobanzile au fost usor in crestere, dar aproape nu s-a intamplat nimic. Dobanzile la o zi au variat in jur de 30/35%, in timp ce dobanzile la saptamana nu s-au miscat de la 32/37%.