Cursul de schimb a crescut ușor la deschiderea ședinței, la 4,3240 – 4,3260 lei/euro, și a rămas la acest nivel în prima oră a sesiunii, în condițiile în care jucătorii de pe piețele externe sunt în așteptarea concluziilor summitului șefilor de state și de guverne din UE și zona euro.
Primele tranzacții au fost realizate la 4,3240 – 4,3260 lei/euro, cu puțin peste ultimele cotații de marți, de 4,3200 – 4,3250 lei/euro.
Ulterior, rata de schimb a stagnat la nivelurile de la deschidere, iar volumele de valută tranzacționată au fost foarte reduse.
După prima oră a ședinței de la București, leul era în scădere cu 0,1% în raport cu euro, mișcarea fiind similară variațiilor înregistrate de forint și zlot.
“Majoritatea jucătorilor așteaptă să vadă dacă la summitul de astăzi (miercuri -n.r.) va fi anunțat vreun plan pentru soluționarea crizei datoriilor suverane ale statelor din zona euro. Astfel, pe piețe, inclusiv pe cea internă, nu se întâmplă aproape nimic”, a afirmat un dealer.
Liderii UE au făcut progrese la summit-ul de duminică spre o strategie de combatere a crizei datoriilor de stat, apropiindu-se de un acord privind recapitalizarea băncilor și modul în care va fi efectuată procedura de “leveraging” (pârghie) a Fondului de Stabilitate. Deciziile finale au fost amânate, însă, până la un nou summit, convocat miercuri, iar mărimea pierderilor creditorilor privați ai Greciei rămâne un subiect sensibil, care generează divergențe largi la vârful UE.
Cursul de referință anunțat marți de Banca Națională a României (BNR) a urcat ușor, cu 0,16 bani, la 4,3246 lei/euro. Banca centrală a publicat luni o paritate de 4,3230 lei/euro.
Leul a continuat să se aprecieze în raport cu moneda americană, iar cursul a coborât cu 1,24 bani, de la 3,1181 lei/dolar la 3,1057 lei/dolar.
În schimb, pentru francul elvețian, referința a urcat cu 1,29 bani, de la 3,5195 lei/franc la 3,5324 lei/franc.
Dobânzile practicate miercuri dimineață de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadență la o zi, de 5,25% – 5,75%, au fost foarte apropiate de cele de marți, de 5,24% – 5,74%.