Cursul de schimb a crescut ușor, cu aproape un ban, în prima oră a ședinței interbancare de marți, la 4,3195 – 4,3215 lei/euro, într-o piață cu rulaje reduse și în care jucătorii nu au reacționat la datele privind inflația.

Primele tranzacții au fost realizate la 4,3130 – 4,3150 lei/euro, paritate cu 0,3 bani peste nivelul de la finalul ședinței precedente, de 4,3100 – 4,3120 lei/euro.

Ulterior, unele ordine de cumpărare de euro, însă pentru volume reduse, au ridicat paritatea până la un nivel maxim al primei ore de 4,3210 – 4,3230 lei/euro.

La puțin timp după ora 10:00 euro era cotat la 4,3195 – 4,3215 lei, respectiv cu 0,95 bani peste închiderea de luni.

“Volumele de valută tranzacționată sunt foarte reduse, iar deprecierea ușoară a leului, precum și a monedelor statelor din regiune este cauzată de întoarcerea pe scădere ușoară a burselor europene. Jucătorii sunt prudenți întrucât se așteaptă votul din Slovacia cu privire la aprobarea extinderii Fondului european de stabilitate financiară, iar acolo s-ar putea să existe unele rețineri”, a afirmat un dealer.

Bursele vest-europene au deschis ședința de marți în scădere cu până la 0,6%.

Dealerul a adăugat că datele privind nivelul inflației în septembrie nu i-au influențat pe jucători.

Potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică, prețurile de consum au scăzut în septembrie pentru a patra lună consecutiv, pe fondul ieftinirii alimentelor, astfel că inflația anuală a coborât la 3,45% și a intrat în intervalul țintit de Banca Naționalã a României (BNR) pentru acest an.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat săptămâna trecută că rata anuală a inflației a coborât sub 4% în septembrie și a intrat astfel în ținta BNR. Banca centrală țintește pentru acest an o inflație de 2-4%, dar are o prognoză ușor mai ridicată, de 4,6%.

BNR nu a mai atins ținta de inflație din 2006, când rata anuală s-a situat la 4,87%.

După prima oră a ședinței interbancare de marți de la București, zlotul și forintul se depreciau cu aproximativ 0,3% în raport cu euro.

Cursul de referință anunțat de Banca Națională a României (BNR) a scăzut luni cu 0,93 bani, la 4,3053 lei/euro. Banca centrală a afișat vineri o rată oficială de 4,3146 lei/euro.

Leul s-a apreciat mai accentuat în raport cu dolarul american, iar referința a coborât cu 4,11 bani, de la 3,2149 lei/dolar la 3,1738 lei/dolar.

BNR a anunțat un curs în scădere și pentru francul elvețian, de 3,4771 lei/franc, cu 1,04 bani mai redus, de la 3,4875 lei/franc vineri.

Dobânzile practicate marți dimineață de băncile comerciale pentru sumele plasate pe termen de o zi au crescut ușor de la 5,03% – 5,53%, la 5,25% – 5,75%.