Moneda națională s-a apreciat la începutul sesiunii interbancare, în linie cu valutele din regiune, după ce temerile privind Grecia s-au mai calmat, iar investitorii așteaptă ca Fed să ofere, după ședința de miercuri, indicii pentru noi măsuri de susținere a economiei SUA.

Primele transferuri de miercuri au fost operate la 4,3450 – 4,3470 lei/euro, ușor mai jos față de nivelul de marți seara, de 4,3475 – 4,3500 lei/euro.

Ulterior, cotațiile au continuat să coboare ușor, iar în jurul orei 10:20, schimburile se perfectau la 4,3390 – 4,3410 lei/euro.

Valutele din regiune consemnau câștiguri de până la 1%, iar bursele europene au deschis de asemenea în creștere, așteptările privind noi măsuri din partea Fed au avut un impact mai puternic decât temerile declanșate de Grecia privind amplificarea datoriilor suverane din zona euro.

BNR a publicat marți o referință de 4,3435 lei/euro, cel mai înalt nivel din ultimele două săptămâni.

Leul s-a depreciat mai accentuat în raport cu moneda americană, iar referința a urcat cu 8,23 bani, de la 3,0889 lei/dolar la 3,1712 lei/dolar.

Pentru francul elvețian, paritatea este cu 1,97 bani mai mare, de 3,5645 lei/franc, de la 3,5448 lei/franc.

Dobânzile practicate dimineață de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadență la o zi se situau la 5,25 – 5,75%.