Mediafax și Fundația pentru Educație și Dezvoltare MediaPro au lansat un proiect finanțat din fondurile europene pentru resurse umane, prin care 100 de șomeri din regiunea București- Ilfov vor putea beneficia gratuit de cursuri de reporter, pentru a se angaja mai ușor în domeniul mass-media.

Proiectul, cu o valoare de aproximativ 500.000 de euro, se va desfășura pe o perioadă de 12 luni, cursurile urmând să aibă loc în perioada septembrie- noiembrie 2011.

“Fiecare participant va primi un certificat de absolvire autorizat de Consiliul Național pentru Formarea Profesională a Adulților, recunoscut și pe plan internațional. Cei mai buni 30 de cursanți vor fi premiați fiecare cu câte 1.200 de lei, iar zece dintre aceștia vor fi selectați pentru a lucra în mass-media, cu diverse tipuri de contracte, inclusiv PFA sau contracte de drepturi de autor”, a spus Gabriela Ralea, expert formator în cadrul proiectului, în cadrul conferinței de lansare a proiectului “Jurnalism cetățenesc, șansa pentru ocupare – JETOP”.

Dacă nu ar fi plătite din bani europeni, aceste cursuri ar costa cel puțin 200 de euro. Persoanele din grupul țintă vor urma un curs cu o durată de 48 de ore, respectiv cinci zile de curs și o zi de examen, iar cinci dintre cei 100 de șomeri participanți la curs trebuie să fie șomeri de lungă durată, care își caută de mai bine de șase luni un loc de muncă.

“Proiectul va beneficia de premii în valoare de 36.000 de lei, pentru 30 de participanți care vor fi selectați în baza materialelor de presă scrise, iar 10 dintre aceștia ar urma să se angajeze ca urmare a competențelor dobândite în urma cursurilor”, a spus Cristian Dimitriu, director general al Mediafax. El a adăugat că, în ciuda fluctuațiilor de personal de pe piața media din ultimii ani, care au presupus inclusiv restructurări, există încă zone din presă care se dezvoltă, cum ar fi segmentul de new media.

“Scopul principal al proiectului este ca, pe cât posibil, cât mai mulți oameni care participă la proiect să fie angajați într-o instituție media și să iasă din starea de șomaj”, a spus Ovidiu Popa, coordonator al proiectului.

Până în 2013, România are la dispoziție 4,25 mld. euro din fondurile europene pentru dezvoltarea resurselor umane, însă pentru peste 80% din aceasta sumă s-au semnat deja contracte. În prezent, peste 2.000 de proiecte finanțate din aceste fonduri se află în implementare, pentru consiliere și formare profesională, programe de burse doctorale.