Curtea Europeană de Justiție a pus în discuție reducerea masivă a valorii activelor impusă multor bănci din Europa hotărând că termenii dictați de Comisia Europeană (CE) Olandei pentru restructurarea grupului bancar și de asigurări ING sunt exagerați, scrie The Wall Street Journal.
Restructuarea reprezintă prețul pe care instituțiile de credit trebuie să-l plătească pentru ajutoarele financiare pe care le-au primit în timpul crizei.Hotărârea statuează că CE, organismul executiv al UE, a greșit și și-a depășit atribuțiile în discuțiile cu Olanda privind ING. CE a dictat termenii restructurărilor bancare folosindu-și puterea aproape unilateral pentru a reglementa condițiile ajutorului financiar pe care companiile din sectorul privat l-au primit de la guvernele naționale.
Avocații implicați și în alte restructurări spun că această decizie arată că strategia Europei de a încerca să reducă semnificativ dimensiunile băncilor care au primit ajutoare financiare, criticată deja de unii economiști pentru că va pricinui pagube economiei europene, a fost aplicată foarte dezordonat.
Oficialii europeni spun că reducerea valorii activelor este necesară pentru a se asigura că în acest mod băncile care au primit ajutor vor renunța la afacerile nesustenabile, vor rambursa resursele financiare primite și nu vor obține un avantaj competitiv datorită sprijinului acordat de guvern. Aceștia estimează că doar 2,5% din activele bancare ale UE au respectat cerințele de vânzare de la declanșarea crizei financiare. Decizia a avut un impact profund asupra sectorului financiar, afectând active în valoare de mii de miliarde de euro deținute de zeci de instituții de credit. Băncii britanice Royal Bank of Scotland i s-a impus pentru următorii ani diminuarea cu 40% a valorii activelor până la nivelul anterior crizei. Pentru ING și banca germană Commerzbank tăierea este de 45%. Acordurile de salvare le interzic instituțiilor financiare să facă achiziții în următoarea perioadă.
Economiștii spun că această combinație de reducere masivă a valorii activelor băncilor cumulată cu restricțiile privind noile achiziții a pus presiune pe prețul activelor, subminând chiar și solvabilitatea puținelor bănci care nu au avut nevoie de ajutor guvernamental.