Opiniile despre Romania ale expatriatilor veniti sa lucreze in filialele romanesti ale firmelor straine sunt deseori caracterizate de o diplomatie excesiva a exprimarii, cel putin in discutiile cu localnicii. Daca nu le place in Romania, aceasta nu reprezinta o dezamagire personala, pentru ca de cele mai multe ori, nu ei au ales sa traiasca aici si oricum vor pleca la un moment dat inapoi in tarile de origine. Mai multe sanse de a obtine opinii sincere vin din partea strainilor pentru care venirea in Romania e o aventura personala, uneori o alegere definitiva de viata. Multi dintre acestia – si nu e vorba nicidecum de oameni impinsi de saracie sa-si paraseasca tara natala – isi declara cu nonsalanta o incantare de a se afla in Romania care nu e clintita cu nimic de ciocnirea cu golurile de civilizatie intalnite aici. O discutie cu expatriatii din multinationale sau din institutiile europene poate consolida unui roman impresia ca e condamnat sa traiasca in propria tara; micii intreprinzatori sau voluntarii sositi aici par sa transmita insa ciudatul mesaj ca a trai in Romania poate sa fie o manifestare a libertatii personale de alegere.
Hu Qiufeng a dat orezul pe porumb si pagodele pe grajduri si si-a gasit fericirea tocmai in Romania, intr-un sat de langa Iasi. Pana sa vina aici n-a mai trait la tara. Acum, insa, n-ar renunta la viata de satean pentru nimic in lume. Cand si-a luat casa la tara, Hu habar n-avea ce inseamna sa cresti o gaina sau un porc. A dovedit insa o tenacitate grozava, iar in scurt timp a ajuns gospodar de frunte printre oamenii satului. Ce il necajeste oarecum e ca asteapta de doi ani, de cand a facut cerere, un telefon fix. Mai bombane ca nu e zi sa nu “cada” curentul in sat si e vesnic uimit ca localnicii petrec o gramada de timp prin carciumi. Dar, una peste alta, e multumit.
Prima data in Romania, in 1995, Hu Qiufeng a ajuns adus de afaceri – facea parte dintr-o delegatie de chinezi, reprezentanti ai unei intreprinderi sosite sa negocieze termenii unei colaborari cu societatea Tehnoton. A venit direct in Iasi, n-a zabovit prin Bucuresti. I s-a parut “frumos si curat” in Iasi, dupa cum isi aminteste azi. Asa ca, dupa un an, s-a intors.
A fost primul chinez cu firma inregistrata in Iasi, sustine Hu. Primul cu restaurant chinezesc, pentru ca asta si-a deschis. Doua luni a stat Hu atunci in Iasi. Si-a adus si bucatar din China, dar clienti suficienti tot n-a gasit.
A ajuns din nou acasa, in Xinxiang, un oras din provincia Henan, cu de zece ori mai multi oameni decat Iasiul. Nu renuntase insa la ideea de a deveni om de afaceri in Romania. Asa ca, dupa ce in 1998 a revazut Iasiul, facand parte tot dintr-o delegatie economica, in 1999 s-a hotarat sa se mute aici.
In afara patriei lor, chinezii sunt raspanditi in 136 de tari. in Taiwan sunt 21 de milioane, in SUA, doua milioane, iar in restul lumii circa 50 de milioane. Comunitatea cea mai puternica este cea din SUA, unde peste o duzina de mari orase americane – Washington, New York, Boston, Los Angeles, San Francisco – au cate un Chinatown. In tarile in care au emigrat, chinezii au deschis, cu predilectie, restaurante traditionale, spalatorii si mici magazine.
“Nu cunoscut sat niciodata”
Hu n-a ramas in Iasi insa. In 2001 era satean de Movileni, localitate aflata la vreo 25 de kilometri de oras. Doar la Movileni a gasit Hu, mai ieftin, printr-un anunt la mica publicitate, o casa in care sa stea si un fost grajd mai spatios, in care planuia sa-si dezvolte o fabricuta de produse alimentare.
Pe casa, maricica, a cheltuit cam 200 milioane de lei. in Romania, Hu venise, dupa propriile spuse, cu vreo 200.000 de dolari, asa ca bani de afacere erau. Mai trebuia doar sa se obisnuiasca sa traiasca la tara, unde neam de neamul lui nu mai traise.
“Nici bunicul bunicului meu nu fost la tara, in China. Nu avut pamant niciodata. Tata fost director de spital, mama la primarie. Nu cunoscut sat niciodata. Nici pasarile nu stiut”. Vorbele romanesti ale lui Hu, pravalite sacadat, ca-n limba de-acasa, povestesc limpede surpriza intalnirii cu satul.
Chinezul avea insa un ajutor in noua lui viata – pe Roxana, o ieseanca pe care o cunoscuse cu doi ani mai devreme, intr-un tren, si cu care, in cateva luni, s-a casatorit.
Silit de nevoi la inceput, Hu s-a transformat, din 2001 si pana-acum, in taran sadea. Pe mica bucata de pamant pe care o are in jurul casei a invatat sa sape, sa samene samanta, sa ude legumele, sa pliveasca buruienile. in fata casei a sadit flori. In gradina si-a adus castraveti si salata chinezeasca, de care e tare mandru ca s-au “prins”. In batatura si-a cumparat gaini, rate, gaste, curci, iepuri, porci, pe care a deprins sa-i hraneasca.
“Acuma place, acuma face tot in gradina eu. Nu mai vreau la oras”, se lauda razand chinezul. Cuvintele cu care Roxana intregeste portretul lui Hu, sunt exact cele pe care le auzi de fiecare data cand ti se povesteste despre un satean gospodar: “Din casa iese dimineata si nu mai intra pana seara”. De fapt, e suficient sa privesti mainile barbatului – batute si incretite de munca, si pricepi limpede: il ai in fata pe “taranul” Hu.
Planuri de afaceri
Nici omul de afaceri n-a disparut insa din Hu. Chinezul n-a renutat la ideea fabricutei, in care sa munceasca vreo 25 de oameni si in care sa faca, sa ambaleze si sa vanda apoi spaghetti, pufuleti, dulciuri si alte produse alimentare. si-a cumparat utilajele necesare si in primavara viitoare ar vrea sa-i dea drumul.
Dar, pana atunci, spera sa se lanseze si in alte afaceri, mai “de tara”. A aflat ca oamenii din sat n-au lemne pentru iarna – spune ca o sa aduca el din alta parte si o sa le dea lemne. A vazut ca iarna oamenii n-au legume proaspete in farfurie – vrea sa puna pe picioare o sera. A auzit ca romanii sunt mari amatori de carne de porc, dar ca porcilor le trebuie opt luni sa fie buni de mancat – aduce el suplimente nutritive din China, care sa puna carnea pe porc in doua luni.
Multe are de gand sa faca in Movileni, chiar daca nu e multumit ca, dupa doi ani de la cerere, inca n-are telefon cu care sa-si urgenteze afacerile, si ca in sat curentul “cade” zilnic. si ca satenii care ar putea sa-l ajute i se par cam bautori. Trece insa peste toate, pentru ca se declara pregatit definitiv pentru viata la tara. In Romania.