Premierul Boc a anunțat în prima ședință de la Palatul Victoria din acest an că el, Guvernul, miniștrii și-au îndeplinit “fără probleme” indicatorii propuși de creștere economică și deficit bugetar pentru anul 2011.

“Încă odată apreciez efortul pe care l-ați făcut (adresându-se miniștrilor – n.r.) pentru îndeplinirea țintelor macroeconomice din 2011, faptul că am reușit să rămânem în deficitul bugetar de 4,4 și să avem o creștere economică de peste 1,5%, cât ne-am propus, aproape de 2%, este o dovadă de seriozitate și de credibilitate a Guvernului în contextul european nu foarte optimist, context european încă măcinat de criza datoriilor suverane și a deficitelor excesive și de furtunile de pe piețele financiare. De aceea, România nu are altă șansă decât să rămână credibilă, prudentă și responsabilă. Și de aceea vă invit ca și în 2012 să nu avem în vedere anul electoral, ci în primul rând interesul României de a rămâne responsabilă, credibilă în plan internațional”, a spus premierul Boc în fața miniștrilor și a presei.

Dacă acest discurs l-ar fi ținut în prima ședință de guvern din 2010 sau din 2011, ar fi meritat toate aplauzele și România ar fi stat mult mai bine acum.

Să ne reamintim că în 2009 Guvernul Boc a cheltuit la buget cu 36 miliarde lei (8,5 miliarde euro) mai mult decât a încasat, iar în 2010 cu 33 miliarde de lei (7,8 miliarde euro). În 2011 a cheltuit cu 24 miliarde lei mai mult (5,7 miliarde euro). Nu mai punem la socoteală cât a făcut în acești ani datorie publică.

Premierul Boc vorbește de credibilitatea, seriozitatea și responsabilitatea Guvernului. Dacă ar fi avut în minte aceste lucruri și în 2009, sigur nu ar fi fost tăierile de salarii din 2009 și 2010 din sectorul privat și bugetar, nici majorarea TVA de la 19% la 24% și nici scăderea investițiilor și a consumului de frica zilei de mâine.

Degeaba aplaudă premierul efortul pe care l-a făcut el și Guvernul pe care îl conduce, acum la final de mandat, când lasă în urmă o economie și un mediu de business care este temător în privința afacerilor și nu are încredere nici când rezultatele sunt bune.

Economia a mers rezonabil în 2011, având în vedere contextul extrem de tensionat, dar oamenii de afaceri și populația continuă să rămână neîncrezători. Dacă mâine se schimbă iarăși situația? Cei mai mulți preferă să-și pună această întrebare decât să afirme și să acționeze gândindu-se că 2012 va fi un an mai bun.

Premierul a spus în ședința de miercuri că pentru acest an “locurile de muncă și investițiile reprezintă de departe cea mai importantă prioritate a Guvernului”. Păi asta trebuie să fie prima prioritate a oricărui guvern indiferent de situație, nu în al patrulea an de mandat. Cred că nici premierul nu știe câte locuri de muncă s-au creat în economie sau s-au distrus în acești trei ani de mandat al lui. Iar la investiții, mai mult a plătit facturile restante din anii anteriori decât a creat altele noi. Iar investițiile străine sunt cel mai mare dezastru. De la 9 miliarde de euro au ajuns la 2 miliarde de euro și mai mult s-au înregistrat plecări majore decât intrări.

Încă așteptăm investițiile din IT vehiculate la finalul anului trecut și care sunt cel puțin până acum “confidențiale”.

Premierul Boc și ministrul finanțelor Gheorghe Ialomițianu s-au încadrat în deficitul bugetar convenit cu FMI de 4,4% din PIB lăsând plăți de onorat și pentru la anul. Și tot așa și Guvernul care va veni din 2013 va avea plăți de onorat de pe urma Guvernului Boc.

Întreprinderile de stat cu pierderi? Guvernul le va reforma, exact cum le-a reformat și în acești trei ani. A tăiat indemnizațiile de conducere ale membrilor CA până la nivelul unui secretar de stat. Atât, atât a făcut în anii anteriori. După nouă luni de căutări Ministerul Economiei nu a putut să aleagă nicio firmă de headhunting care să selecteze managerii. Iar de privatizare și de restructurare, probabil că sunt tone de hârtie de consultanță. Oricum, sigur consultanții și avocații și-au luat banii pentru întocmirea proiectelor.

Dar să lăsăm istoria în urmă, pentru că și noi vom lăsa moștenire datoriile urmașilor noștri și să sperăm că în prima ședință din 2013, premierul de atunci, va felicita Guvernul anterior pentru că și-a îndeplinit obiectivele pentru 2012. Creștere economică de 1,8% – 2,3%, deficit bugetar de 1,9% din PIB, creșterea absorbției fondurilor europene la 20%, reforma făcută și întreprinderile de stat cu pierderi, privatizarea unor companii pe piața de capital, terminarea autostrăzilor București-Constanța și București-Ploiești după un deceniu. Atunci ar trebui să aplaudăm și noi.

Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.