Daca merge bine, poate o sa-imi cumpar si un dagherotip

De la finele anului trecut, cand si-a deschis un cabinet foto cu un specific putin obisnuit la noi, Eugen Ciocan se considera Maitre Photographe de la Belle Epoque si om de afaceri – unul mai aparte, care crede in “dimensiunea etica a business-ului”.
“Poate parea abstract, dar eu consider ca pe piata circula si alte energii decat banul crud”, spune maestrul fotograf, care se declara increzator  in forta de a misca piata pe care o are pasiunea pentru ceea ce faci.
La baza initiativei sale sta dorinta redescoperirii unui ritual, cel al vizitei la fotograf ca eveniment, astfel ca la cabinetul lui foto, pozele sunt facute dupa tehnica traditionala, pe pelicula, amplificata putin la granulatie, tratata sepia si colorata manual.
“Este un gen de fotografie care a murit pe nedrept, tehnicile la indemana tuturor si fotografia developata la coltul strazii i-au demonetizat dimensiunea artistica”, crede Eugen Ciocan, in opinia caruia, la ora actuala, produsul pe care el il ofera este unic. S-ar bucura insa sa aiba concurenta, fiindca ar insemna ca atunci s-ar forma si o piata. Pana atunci, “lumea remarca oricum faptul ca este vorba despre un obiect aparte, o fotografie care parcurge mai suplu timpurile, nu una pe care sa o poti abandona intr-un sertar”.
Deocamdata, din cate stie Ciocan, nu numai in Romania, dar nici in strainatate genul acesta de tehnica nu e prea raspandit. “Am mai auzit de niste cluburi prin Olanda si Anglia care coloreaza fotografii manual. Apoi sunt studiouri foto retro, dar care lucreaza in tehnica digitala si cu decoruri, dar nu e acelasi lucru. La noi, fotografiile se executa traditional, mai putin faptul ca nu lucram pe plan-film, pentru ca n-am rezista financiar daca am face-o”.

Lumea publicitatii, altfel
Eugen Ciocan a studiat Imagine de Film, apoi Regie, a lucrat in televiziune si vreme de cativa ani a cochetat si cu lumea publicitatii. Nu s-a lasat sedus de ceea ce numeste “o lume impanzita de o anume ipocrizie” – lumea publicitatii care insa, crede el, “te tine intr-o panza de dependenta si este greu sa te desprinzi, fie pentru faptul ca ai ocazia sa cunosti o lume variata, ai senzatia unui palpit, fie pentru banii frumosi care se invart in publicitate”. A vrut sa fuga, iar ideea unui fotocabinet i-a parut ca cea mai buna posibilitate, un “colac” care l-ar putea salva de la o “dependenta”. “Fie ca despre un produs trebuie sa vezi numai lucrurile bune, fie ca trebuie sa faci frumos in fata clientului, pana la urma te instrainezi te tine insuti si acest lucru mie mi s-a parut periculos”, marturiseste el.
In spatiul unde se afla acum firma lui, Foto Cabinet, inainte era o casa de moda. Apartinea unei “iubitoare de frumos si de fotografie”, Mihaela Marin, cu care Eugen Ciocan s-a imprietenit. Ea a devenit asociata lui in afacere, si-a mutat casa de moda la demisol, iar acum studiaza arta fotografiei in Franta.
Despre investitia in Foto Cabinet, Ciocan spune ca nu a fost “foarte costisitoare”. A descoperit insa, cu uimire, cat de greu este sa gasesti un mester care sa-ti picteze peretii (“nu un pictor, ci un mester care sa dea un aer de manufactura”) si un mester care sa puna in studio podele din lemn.

Ma puteti face asa VIP?
Artistul fotograf aranjeaza imaginea subiectului in fata aparatului de fotografiat precum un croitor bun potrivea pe vremuri o haina pe om, explica Ciocan. Si asta pentru ca o astfel de fotografie, realizata dupa canoanele frumusetii de odinioara, nu este numai “anti-digitala”, ci si “anti-minut”; asadar, nu se poate lucra contra cronometru. “Aici lucrurile tind catre o incetinire a proceselor”, spune fotograful: subiectul trebuie sa intre intr-o stare si sa recastige imobilitatea contemplatiei.
Majoritatea clientilor se lasa la Foto Cabinet pe mainile fotografului (“este flatant, dar mi-as dori uneori mai multa comunicare”), iar el ii indeamna sa vina la sedinta foto cu un obiect drag sau cu un accesoriu personal. Cu ajutorul recuzitei, haine, bijuterii, adunate in timp de Eugen Ciocan de prin magazinele de antichitati, dar si cu ajutorul machiajului (“absolut necesar pentru ca fotografia alb-negru necesita anumite recreionari”), clientul intra intr-un proces de transformare destul de radical, la finalul caruia i se reinventeaza un chip. “De fapt, incercam sa scoatem la iveala un chip interior, pentru ca acesta exista, dar latent”, explica fotograful.
O fotografie, incluzand costul aranjamentului, al machiajului si al accesoriilor vestimentare, costa aici un milion de lei. “Domnu’ fotograf, chiar ma puteti face si pe mine asa VIP?”, l-a intrebat pe Ciocan o gospodina, cu bigudiuri pe cap si cu o plasa in mana, oprita in fata vitrinei in drumul spre piata.

Clientii: tineri, straini, femei
In cea de-a saptea luna de activitate, dupa o iarna prelungita, la Foto Cabinet telefonul a inceput sa zbarnaie, iar clientii sa se programeze. “Graficul este incurajator”, considera Ciocan. Luna de luna, dupa primul si al doilea client, numarul acestora a crescut in progresie aritmetica. “In prima faza am invitat personalitati, ideea le-a placut multora, clientii mei sunt insa acum cu preponderenta tinerii si este imbucurator ca o generatie ce pare rupta de rigorile clasicului reactioneaza”, spune el.
Ca pondere, o doua categorie de clienti o reprezinta strainii, dat fiind ca aproape jumatate dintre cei care si-au facut fotografii aici pana in prezent au fost straini. “Descopera locul, unii cu cateva ore inainte de a pleca spre aeroport si se precipita, vor pe loc sau cat mai repede” – ceea ce este, bineinteles, imposibil, dat fiind ca fotografia traditionala are nevoie de timp ca sa fie desavarsita.
Un gen foarte frecvent de clienta este si femeia care isi doreste o fotografie foarte frumoasa pentru a o darui unui domn, a observat fotograful. O practica renascentista, adauga el: “Pe-atunci, doamnele de conditie buna isi comandau portrete spre a le oferi stapanilor inimilor lor si iata ca aceasta rememorare uimitoare, acest reflex inca mai exista”.
Dincolo de fotografiile pe care le face, Ciocan are intentia sa organizeze la Foto Cabinet expozitii foto (acum e in desfasurare prima dintr-un program conceput pe cativa ani): retrospective ale unor fotografi europeni care au lucrat in Romania sau au trecut pe aici, colectii de fotografie veche, lucrari care sa ajute publicul sa redescopere “fascinatia nemiscata a lumii stilizate in alb-negru”.

Era mai bine inainte, de fapt mult mai inainte
La inaugurarea Foto Cabinetului, isi aminteste Eugen Ciocan, unul dintre invitati, Andrei Plesu, facea urmatoarea remarca: “Nostalgicii acestia care spun ca inainte era mai bine stiau ei ceva, dar incomplet: era mai bine cu mult mai inainte…”. Iar maestrul fotograf este si el un nostalgic: al vremurilor in care oamenii si in special femeile, investeau mai mult in frumusete.
“Sunt acum si la noi multe femei de afaceri, care reusesc, se afirma, pun o afacere pe picioare, conduc, dau mana barbateste, duc o geanta diplomat si vorbesc la mai multe telefoane, dar ceva din feminitate li se ciobeste si mai ales privilegiile pe care le avea feminitatea. Am sentimentul ca ancestral ceva se razbuna si cred ca multe femei incep sa sesizeze ca au pierdut ceva in aceasta marsaluire cot la cot cu barbatii – nu ca aceasta nu ar fi indreptatita sau posibila”.
 Pentru Maitre Photographe de la Belle Epoque, vitrina Foto Cabinetului sau este precum un televizor; urmareste trecatorii si le observa reactiile, dintre cele mai variate. A vazut oameni care stau mult timp in fata vitrinei, dar nu au curaj sa intre chiar daca sunt invitati (“sunt foarte incantati de ceea ce vad, dar ceva ii intimideaza, li se pare ceva sofisticat, care nu li se adreseaza”), dar si tot felul de alte personaje. “Avem barul Terminus alaturi, ambientul este oarecum asemanator si unii intra sa bea o bere; bajbaie dupa mese si tarziu realizeaza ca nu e in regula ceva, ceea ce inseamna automatism de comportament: oamenilor li se pare ca doar o carciuma poate fi ambientata retro”.

Un senator in patru ipostaze
Desi baza clientelei este in prezent feminina, Eugen Ciocan a avut adeseori si clienti barbati, veniti impreuna cu prietenele sau sotiile, cu ocazia unei aniversari, dar si singuri, din proprie initiativa. Clientii sai barbati sunt mai ales oameni cu instructie, medici si profesori, persoane constiente de faptul ca imaginea conteaza. “A fost si un senator, un domn cu o burtica rotofeie, usor mitocan. A intrat din strada, s-a minunat de ce interesant este locul si mi-a spus ca ar avea nevoie de patru fotografii: una in care sa arate ca in fotografiile vechi cu politicieni, pe care sa si-o puna in cabinetul senatorial, una mai tandra, pentru doamna, alta pentru fiul in varsta de 13 ani, mai autoritara si una <mai dragalasa, intelegi mata…> pentru o prietena”.
Fotografiile realizate pentru senator au fost un succes (“a fost foarte incantat de rezultat, mi-a marturisit ca le va face cadou de Craciun”), astfel ca fotograful se gandeste de-acum la realizarea unei serii de portrete ale politicienilor romani pentru viitoarea campanie electorala.
“Cand te uiti la fotografii cu politicienii romani din alte vremuri, ceva te pune la respect, dar politicianul de astazi are ceva sleampat in imagine, ceva este improvizat – parca sunt neobisnuiti cu o imagine demna, cu niste atitudini exemplare. Te astepti de la un politician sa fie mai mult decat unul care se ocupa de treburi administrative, sa fie chiar un model uman daca este posibil, iar un om care face acest exercitiu de a-si descoperi o imagine mai buna incepe sa se simta dator fata de el insusi, nu mai poate trai la intamplare”. cecilia.stroe@zf.ro