Un coleg statistician mi-a demonstrat deunazi, cu creion si hartie, ca absolut toti salariatii au castigat din introducerea cotei unice de 16 la suta. E drept, unii mai mult, altii mai putin. Asa ca nu aici e necazul, in incurajarea muncii printr-un impozit direct substantial redus, ci in alta parte. Problematica intr-adevar este tentatia dregatorilor de la Ministerul Finantelor Publice de a extinde cota unica de impozitare la dobanzile bancare, la castigurile din bursa si la alte castiguri.
Inclin sa cred ca nu au dat cu o mana ca sa ia cu doua. Asa ca spun: bine ca au fost reduse impozitele pe salarii. Fiindca toate celelalte castiguri oricum ar fi fost impozitate.
Ar fi totusi posibil, in 2006, sa vina mai multe venituri la buget fara cresteri de taxe? Venituri absolut necesare pentru un flux sporit al platilor catre invatamant, sanatate si investitii in infrastructuri. Sigur ca ar fi posibil… Daca bineinteles Romania ar fi in stare sa obtina,
dintr-o data, intarirea disciplinei financiare si contractuale, remunerarea corecta a muncii in raport cu cresterea productivitatii, a eficientei si inchegarea unui mediu de afaceri curat. Cum insa nu este in stare de un asemenea record, suntem nevoiti sa platim impozite mai mari. Am in vedere impozitele indirecte. Sunt insa analisti cu greutate care spun ca mai trebuie facut inca un pas: cresterea TVA.
Societatea romaneasca, in cea mai mare parte, nu inceteaza sa-i rasfete pe producatori. Culmea e ca nu-i rasfata pe producatorii performanti, ci pe cei care produc pur si simplu, indiferent daca piata le accepta sau nu productia. Parca parafrazand un vechi proverb: pierzi ori castigi, tot producator te numesti. Ce mare scofala e sa fii producator… daca produci pagube?!
Cand productia nu e consumata, pentru ca piata n-o recunoaste, producatorul nu-si justifica existenta. Una din doua: isi restructureaza productia ori dispare. Aici e cheia problemei. De acest adevar e legata nevoia de reforme economice.
Totodata insa, nu e posibil nici intai sa fie extins consumul si apoi sa creasca productia performanta… cu intentia buna a guvernantilor de a face ceva pentru oameni. Cat timp creste cererea de consum, iar oferta interna stagneaza, inseamna ca in economie o boala grava a ramas netratata.
Istoria ne-a dat o lectie in 1990. In PIB-ul acelui an, valorile obtinute din productia industriala au scazut drastic. Au fost reduse, totodata, impozitele si taxele. In schimb, au crescut substantial veniturile din munca si consumul final al populatiei. Au fost obtinute recorduri istorice la consumul de paine, de carne, de lapte, in general de bunuri alimentare, electrocasnice si electronice. Pentru ca, atunci, a fost liberalizat consumul inainte de a fi fost liberalizata productia.
Nu au fost insa trase cuvenitele invataminte. Desi pentru acel nivel de consum, din 1990, am platit ani multi.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.