În mod ciudat, este vremea jumătăților de masura; dacă judeci pe cineva cu măsură întreagă, riști să dai o sentință nedreaptă. Chestia asta mi-a venit în minte uitându-mă la întreg circul declanșat în jurul Greciei.
Este joi după-amiază și lumea are opinii despre Grecia. Ministrul Elena Udrea înfierează pe blog comportamentul premierului Papandreou, în timp ce Victor Ponta o înfierează pe doamna Udrea pentru că îl înfierează pe Papandreou, în timp ce domnia sa îl simpatizează. Sincer, cred că celor doi premierul grec le este pur și simplu indiferent, iar jocul în care s-au prins este unul pur politicianist. Iar demersul prim-ministrului elen de a organiza un referendum pe tema acceptării unui nou program de bail-out le este cam tot la fel de indiferent. Ca să îți pese de program și să ai o opinie, ar trebui să știi câte ceva despre puiul lui Bertrand Russell. Și despre turme.
Bertrand Russell, filozof, matematician, istoric și laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, a emis la un moment dat fabula puiului. Este vorba de puii de la fermă, hrăniți în fiecare zi de un ins prietenos, așa cum remarcă unul dintre ei. Ceilalți îl aprobă fără să gândească, pentru că omul cel darnic venea negreșit în fiecare zi și le arunca mâncarea. Numai un singur pui, excentric, le spune că se pot înșela, aducându-le aminte cum la un moment dat confrații lor mai mari au dispărut din curte și dispăruți au rămas. Neliniștea lui a tulburat scurt timp existența restului puilor, pentru că în dimineața următoare fermierul cel bun a venit din nou, ba le-a aruncat și mai multe boabe. “Nebunule, îți faci griji degeaba. Ne dă mai multe boabe, pentru că ne place din ce în ce mai mult”, i-au strigat ceilalți pui excentricului. Iar agitația acestuia – “…ne îngrașă! O să fim sacrificați în scurt timp!…” – s-a pierdut în noianul de ciugulituri.Pentru că hrana era tot mai multă, iar fermierul tot mai amabil.
Citiți opinia integrală a lui Dorin Oancea pe www.businessmagazin.ro
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.