România are cea mai mare creștere din Uniunea Europeană a producției de mașini în 2013 față de anul anterior, de 44%, însă paradoxal, și cea mai mare scădere a numărului de mașini noi vândute pe primul semestru – de 26%.
Cu o creștere a exporturilor de 50% din 2009 încoace, începem să avem un profil de țară în care muncim (cât de cât), dar nu ne permitem să cumpărăm rezultatul muncii noastre cu ceea ce câștigăm.
Cel mai bun exemplu este Dacia, care va produce anul acesta 343.000 de mașini în România, însă va avea vânzări pe piața locală de doar 25.000, din care doar 6.000 pentru persoane fizice, printre care să se afle eventual și salariații companiei de la Pitești.
Și Dacia totuși este un produs destinat teoretic chiar piețelor așa-numite „emergente“, în care România nu se încadrează încă, fiind deocamdată „de periferie“.
Însă ceea ce lucrează muncitorii de la Pitești se vinde foarte bine în Europa, unde înmatriculările de Dacia sunt pe primul loc la creștere, cu plus 20% pe primele nouă luni și aproape 181.000 de mașini vândute, înaintea Mercedes (creștere de 6%) și BMW ( creștere de 1%). Toate celelalte mărci sunt pe minus, iar piața totală este la rândul său în scădere cu 4%, conform ziarului francez Les Echos. Ca urmare a acestei evoluții, România va bate Italia la producția de mașini produse pe teritoriul țării în 2013, urcând pe locul șapte în Europa, iar Italia va coborî pe locul opt sau nouă.
Dacă vorbim despre Zara, H&M sau Louis Vuitton, paradoxul este și mai pregnant: câți români din Caracal, Focșani sau Cisnădie, unde puțini știu că Louis Vouitton are 812 angajați, își cumpără frecvent asemenea branduri?
Sigur, e bine că suntem în acest lanț al producției și că oamenii au unde să meargă să muncească. Însă un astfel de paradox ține mai mult de o țară subdezvoltată ca Filipine sau Thailanda decât să caracterizeze o economie pe drumul spre dezvoltare.
Iar contrastul între puterea de producție și nivelul veniturilor se vede și mai acut în cazul României în ceea ce privește resursele minerale.
„Parcursul din ultimii ani al economiei mondiale este determinat în mare măsură de evoluția prețurilor la materii prime. Se discută mult despre criza financiară, însă se vorbește prea puțin despre faptul că în ultimul deceniu prețul mediu al resurselor minerale a crescut de trei ori, iar cel al combustibililor fosili (petrol, cărbuni, gaz) a crescut de patru ori. Raritatea resurselor este o realitate, nu mai este o perspectivă“, a spus săptămâna trecută, la un eveniment la București, unul dintre membrii marcanți ai clubului de la Roma, profesorul italian de chimie fizică de la Universitatea din Florența Ugo Bardi.
Bun, și atunci de ce România, dacă este în top cinci din Uniunea Europeană la producția de petrol și gaze naturale, este pe penultimul loc la nivelul veniturilor, cu un salariu mediu net de 350 de euro pe lună, la jumătate față de salariul minim din țări considerate sărace din Europa, precum Grecia sau Portugalia și de șapte ori mai mic decât salariul mediu din Europa de Vest?
„Da, știu că aveți o producție bună de petrol și gaze, însă nu aveți suficientă capacitate industrială pentru prelucrarea acestor resurse. Probabil aceasta este explicația că veniturile de aici sunt mici deși aveți resurse“, a explicat profesorul diferența între resurse și venituri.
În agricultură, la producția de porumb România va urca pe locul doi în Uniunea Europeană, cu o producție de 11,3 milioane de tone, iar la producția totală de cereale de 17,4 milioane de tone estimată pentru 2013 vom bate Italia și vom trece pe locul șase în topul producătorilor europeni.
Însă, un milion de români au plecat în Italia pentru că aici câștigă prea puțin, iar 100.000 de românce s-au căsătorit cu italieni pentru că certitudinea și nesiguranța locală le-a făcut să renunțe la România.
Producem mai multe mașini (măcar ca număr, chiar dacă sunt mai ieftine), avem mai multe resurse de petrol și gaze, suntem o putere în producția de cereale. Ce lipsește din această ecuație? De ce dacă suntem așa de bogați, de fapt realitatea arată că suntem cei mai săraci din Europa?
Exemplul țărilor care patinează în subdezvoltare de decenii din America Latină, Africa și Asia arată că resursele exploatate fără procesare locală și fără industrie și branding nu te ridică pe un palier mai înalt.
De unde să vină creșterea fără industrie? Văzând cum Germania a rezistat ca o stâncă în criză, toată Uniunea Europeană își pune acum această întrebare-cheie. Depinde (și) de noi ce răspuns vom da.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 22.10.2013