Înmatriculările Dacia, cel mai mare constructor auto local, au atins în iulie un nivel de aproape 9.000 de autoturisme pe piața fran ceză, dublu comparativ cu perioada similară a anului trecut, depășind mărci precum Ford, care a vândut 8.700 de mașini, sau Opel, care a comercializat 6.500 de autoturisme, potrivit statisticilor Asociației Constructo rilor Francezi de Automobile (CCFA).
În aceste condiții Dacia a urcat pe locul cinci în topul celor mai bine vândute mărci de pe piața franceză, vânzările fiind impulsionate și de lansarea SUV-ului Duster în mai, care în două luni a devenit cel de-al doilea cel mai bine vândut model de teren de pe piața franceză după Volkswagen Tiguan.
Cumulat la nivelul primelor șapte luni, Dacia și-a dublat numărul de mașini înmatriculate pe piața franceză comparativ cu perioada similară a anului trecut la aproape 70.200 de automobile, Franța consolidându-și poziția de cea mai mare piață pentru constructorul autohton.
Francezii așteaptă șase luni pentru un Duster
Luând în calcul și vehiculele comerciale, înmatriculările Dacia au ajuns la aproape 73.700 de autovehicule, în creștere cu aproape 130% comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Dacia Duster a devenit în două luni cel de-al doilea cel mai bine vândut SUV de pe piața franceză în primul semestru al acestui an, potrivit datelor publicate de Autoblog, cu aproape 5.400 de unități vândute, în condițiile în care lansarea comercială a fost în mai. Pe piața franceză timpul de așteptare pentru un Duster este de până la șase luni, potrivit declarațiilor lui Mihai Bordeanu, directorul de marketing al Dacia.
La începutul lunii iulie erau în derulare 35.500 de comenzi pentru SUV-ul autohton, din care peste 30.000 de unități proveneau din Europa de Vest. Până la finele lunii iunie în România s-au livrat peste 1.500 de SUV-uri produse la Mioveni, dintr-un total de peste 3.000 de comenzi.
Majoritatea clienților atât din România, cât și la nivel european s-au orientat către versiunea 4×4, cu motor diesel de 110 CP Euro 5, care are un preț de peste 15.000 de euro, fiind cu aproape 10.000 de euro mai ieftină decât un alt model de teren cu tracțiune integrală disponibil pe piața europeană.
Creștere și în Spania
În ceea ce privește re zultatele de pe piața spaniolă, înma triculările Dacia au avansat în iulie cu 23% com parativ cu perioada similară a anului trecut, la peste 1.000 de unități, în condițiile în care vân zările totale de mașini au scăzut cu aproape 27%, potrivit statisticilor Asociației Im portatorilor de Automobile din Spania.
Astfel, cota de piață a Dacia s-a majorat la aproape 1,4% față de 0,82% în același interval din 2009.
La nivelul primelor șapte luni, înma triculările Dacia aproape s-au triplat pe piața spaniolă, la circa 11.400 de mașini, înregistrând cel mai rapid ritm de creștere de pe piață, ocupând astfel locul 18 în topul celor mai bine vândute mărci.
În același timp, SUV-ul Duster a fost în iulie cel de-al optulea cel mai bine vândut model de teren în iulie, cu aproape 310 unități, și pe locul nouă în primele șapte luni, cu 1.866 de mașini.