Pentru acest an, Automobile Dacia estimeaza o cifra de afaceri de peste un miliard de euro, in conditiile dublarii productiei, fata de anul trecut, pana la circa 175.000 de vehicule. In Romania doar Petrom, Sidex, si Petromidia mai au afaceri de peste un miliard de euro.
Pana acum, Renault a investit peste 489 de milioane de euro in modernizarea platformei industriale de la Pitesti. Ca rezultat, de la 1 aprilie, capacitatea de productie a uzinei va fi de circa 750 unitati pe zi, fata de 460 de unitati la sfarsitul anului trecut. Pentru atingerea acestui obiectiv, uzina a introdus schimbul trei de lucru, mizand pe ameliorarea productivitatii. Tot din aprilie va inceta productia modelulului Solenza, liniile de montaj urmand sa fie adaptate pentru Logan.
Oficialii de la Dacia nu au oferit date financiare pentru anul trecut, insa, in decembrie compania estima pentru 2004 o cifra de afaceri de 400 de milioane de euro. Mai mult, in 2005 Dacia va trece pe profit, pentru prima data de la privatizarea din 1999, asteptandu-se la mentinerea cotei de piata la 45%-50%.
In 2003, cifra de afaceri a Dacia a fost de aproape 390 de milioane de euro si era de asteptat ca odata cu aparitia Logan-ului, mai scump decat celelalte modele Dacia, ritmul de crestere al cifrei de afaceri sa il depaseasca pe cel al numarului de masini vandute. Anul trecut, uzina a inregistrat o crestere a volumului de vanzari cu 38,6%, la 95.296 unitati, fata de 2003.
Ieri, Dacia a produs masina cu numarul 2.500.000, dupa aproape 37 de ani de la infiintare. Rezultatul este apropiat de cel pe care Renault il realizeaza la nivelul unui an. “Sunt sigur ca in trei ani vom marca iesirea masinei cu numarul 3 milioane”, a declarat Simon Valin, director industrial.
Pentru indeplinirea obiectivului de vanzari, “Dacia mizeaza pe expansiunea internationala a modelului Logan, in acest scop, 60.000 de unitati fiind destinate exportului”, a declarat directorul companiei, Francois Fourmont.
Pana la sfarsitul anului 2004, au fost produse aproape 30.000 de autoturisme Logan, comenzile pentru acest model depasind 40.000 de unitati. Logan a fost lansat in luna septembrie a anului trecut, fiind destinat pietelor in curs de dezvoltare. Ulterior, Renault a decis sa inceapa comercializarea si in Europa Occidentala, de la mijlocul acestui an. Incepand cu 1 iunie, numarul tarilor in care se va vinde Dacia va creste la 35, Logan-ul fiind programat pentru comercializare si in Franta, Germania si Italia. Renault intentioneaza sa produca anual peste 700.000 de exemplare din acest model, in lume, in 2010.
La inceputul lunii ianuarie, compania a decis sa aduca in reteaua de dealeri, pentru verificarea si remedierea unor defectiuni de fabricatie, peste 15.000 de autoturisme Logan, aproximativ doua treimi din totalul masinilor livrate pana atunci. Costul retragerii autoturismelor Logan in service se va ridica la circa 300.000 de euro, a afirmat Francois Fourmont. “Pana in prezent, au fost verificate circa 50% din numarul total de autovehicule la care este necesara remedierea defectiunilor”, a adaugat Fourmont.
In prima parte a acestui an, va deveni operational si Centrul CKD (Completely Knocked Down), unde vor fi realizate, in 2005, circa 30.000 de colectii(subansamble) pentru uzinele din Maroc, Rusia si Columbia. dan.zavoianu@zf.ro
Prima pagina
Dacia intra in topul miliardarilor in euro
Dacia intra in topul miliardarilor in euro