Modelul Solenza a tras in sus vanzarile producatorului roman de automobile Dacia in prima jumatate a acestui an, desi a fost lansat pe piata in primavara acestui an. Automobile Dacia a vandut in primul semestru 31.493 de vehicule, cu 14 % mai mult fata de cele 27.449 de unitati livrate in perioada similara a anului 2002.
“Cu 7.845 de unitati comercializate pana acum, din care 3.057 in luna iunie, Solenza este cel mai vandut model Dacia, fiind in medie 150 de noi clienti in fiecare zi” spun oficialii Dacia. Modelul Dacia Berlina a inregistrat vanzari de aproape 5.000 de unitati in primul semestru, in timp ce modelul Break a fost vandut in 2.050 de exemplare.
Vanzarile de vehicule utilitare totalizau 8.263 de unitati, 80% dintre acestea (6.688 de unitati) apartinand gamei echipate cu motor Diesel.
Cresterea cea mai importanta a fost realizata insa la comenzile de export, care s-au triplat fata de perioada similara a anului trecut.
“In iunie, volumul total vanzarilor s-a ridicat la 7.375 de unitati (6.077 pe piata interna si 1.298 la export), cu aproape 1.000 de vehicule mai mult fata de luna precedenta, care marcase deja un record pentru ultimii trei ani” conchid reprezentantii Dacia.Din cele peste 31,000 de automobile vandute in primul trimestru mai bine de 27.0000 au fost vandute pe piata interna iar aproape 4.500 de vehicule au fost exportate.
Dacia a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri in crestere cu 6% fata de anul 2001. Cu toate acestea, pierderile inregistrate de producatorul roman au crescut in aceeasi perioada cu peste 11%, la 86 milioane euro. ionut.bonoiu@zf.ro