Dacia va majora producția modelului Duster de la 20 de unități pe oră în prezent la 25 de SUV-uri în octombrie și ulterior la 35 de mașini la începutul anului viitor, pentru a reduce perioada de așteptare a clienților, care în Europa de Vest ajunge până la șase luni.
“Ne preocupă extinderea capacității, dar aceasta trebuie să aibă loc și la furnizori pentru ca și aceștia să poată produce componentele necesare. Înregistrăm un efect favorabil în cazul modelului Duster care are un avans susținut al vânzărilor”, a spus Jérôme Olive, șeful Automobile Dacia într-un interviu pentru ZF. Duster va “împinge” astfel producția constructorului de la Mioveni în acest an la 330.000 de autovehicule, aproape de capacitatea maximă, din care 90% vor reprezenta mașini vândute pe piețele externe. În câteva luni de la demararea producției, Duster a urcat direct pe locul doi în ceea ce privește exporturile uzinei de la Mioveni după Sandero, nouă din zece SUV-uri fiind vândute către piețe precum Franța sau Germania.
Producția SUV-ului Dacia de anul viitor ar putea ajunge la peste 120.000 de unități, potrivit calculelor ZF, cu o cadență zilnică de peste 460 de mașini, față de 260 în prezent. Astfel, valoarea exporturilor Duster în 2011 va fi de peste 1,5 mld. euro, potrivit calculelor ZF, ceea ce ar însemna aproximativ 5% din exporturile României. Cumulat cu cele ale celorlalte modele Dacia, ar putea depăși nivelul de 10% din exporturi.
La începutul lunii iulie erau în derulare 35.500 de comenzi pentru SUV-ul autohton, din care peste 30.000 de unități proveneau din Europa de Vest. Până la finele lunii iunie în România s-au livrat peste 1.500 de SUV-uri produse la Mioveni, dintr-un total de peste 3.000 de comenzi. Majoritatea clienților atât din România, cât și la nivel european s-au orientat către versiunea 4×4, cu motor diesel de 110 CP Euro 5, care are un preț de peste 15.000 de euro, fiind cu aproape 10.000 de euro mai ieftin decât un alt model de teren cu tracțiune integrală disponibil pe piața europeană.