Compania de foraj și construcții Dafora Mediaș (DAFR), a omului de afaceri Gheorghe Călburean, a obținut în primele șase luni ale anului un profit net de 7,07 mil. lei (1,7 mil. euro), de 6,6 ori peste câștigul din perioada de referință, la afaceri cu 19,9% mai mari, de 91,5 mil. lei (22,05 mil. euro). Cea mai mare parte a profitului din primul semestru a fost obținut însă în primele trei luni, când rezultatul s-a cifrat la 6,3 mil. lei. Dafora estima la începutul anului că va înregistra în 2010 venituri de 240,2 mil. lei, în creștere cu 18%, și un profit net de 12,3 mil. lei, de aproape zece ori mai mare față de câștigul din exercițiul financiar anterior. Pentru 2010, compania are programate investiții de 28,4 mil. lei. Titlurile Dafora au închis ședința bursieră de miercuri la prețul de 0,127 lei pe unitate, cu 5,22% mai mic decât referința, cotație la care compania are o capitalizare de 123,64 mil. lei.