La începutul anului 1839 a fost anunțată, mai întâi la Paris, inventarea fotografiei. Iar vestea și metoda s-au răspândit, cu mare viteză, pe întreg mapamondul.
Jacques Louis Mandé Daguerre (1787-1851) era pictor și scenograf, autor de panorame și al unei celebre diorame pe care o inaugurase, în 1822, la Paris. Studiase, mai întâi în atelierul unui arhitect apoi cu un celebru scenograf al Operei din Paris, Ignace Eugène Marie Degotti, după care s-a impus el însuși ca un bun scenograf, lucrând pentru mai multe teatre. Apoi se dedică unei nou tip de spectacol cu mare atracție la public și, în consecință, recompensant din punct de vedere material: diorama. Aceasta era o pictură de mari dimensiuni cu efecte iluzioniste ce era montată într-un spațiu circular. Pentru a obține imagini cât mai realiste, autorul apela la camera obscura atunci când trebuia să deseneze peisaje. Apoi i-a venit ideea de a folosi un material fotosensibil pe care să fie imprimată imaginea dorită fără a mai pierde timpul cu desenarea ei. După lungi căutări și experiențe, de multe ori dezamăgitoare ca rezultat, – precum și după o corespondență fără urmări și fără o colaborare efectivă cu Nicéphore Niépce, alt investigator al unor asemenea procedee – în 1837, Daguerre reușește să surprindă o frumoasă natură statică formată din câteva mulaje de ghips după două capete de putti, un cap de berbec, un basorelief cu Nașterea Venerei, o butelcă îmbrăcată în împletitură de nuiele agățată pe perete, lângă un tablou și o draperie.
Pentru aceasta se folosea o placă de cupru cu o față argintată pe care se aplicau sărurile de argint și se obținea o imagine unicat de o deosebită claritate. Developarea se făcea cu ajutorul expunerii plăcii la aburi de mercur ce erau foarte toxici pentru practicant. Dezavantajul consta în faptul că imaginea apărea inversată dn cauza inexistenței lentilelor corectoare. Pe 28 aprilie 1838, inventatorul își botează procedeul cu propriul nume, dagherotipie iar rezultatul acestuia, dagherotip. Dar, în public, sistemul a mai fost cunoscut și sub numele, mult mai poetic, de oglinda cu memorie, datorită suportului de argint care era lustruit ca o oglindă și pe care era imortalizată imaginea.
Pentru a-și face publică descoperirea, Daguerre apelează la un om cu o poziție înaltă atât în lumea științifică cât și în cea politică, François Arago (1786-1853), fizician și astronom de prestigiu, director al Observatorului din Paris, secretar perpetuu al Academiei de Științe și membru al Camerei Deputaților. Arago îl sfătuiește pe Daguerre să renunțe la planul vânzării prin subscripție a invenției și ia asupra sa promovarea ei. Astfel, pe 7 ianuarie 1839, Arago anunță această descoperire colegilor din înaltul for științific al Franței fără, însă, a da detalii asupra metodelor folosite. (Pentru că nu era membru al Academiei, Daguerre nu-și putea prezenta personal comunicarea așa că aceasta trebuia făcută doar prin intermediul unui academician.) Tot Arago va prezenta, pe 3 iulie 1839, un raport despre descoperire în Camera Deputaților, de data aceasta dând la iveală și procedeele necesare obținerii unui dagherotip, iar la sfârșitul aceleiași luni, pe 30 iulie, chimistul și fizicianul Louis Joseph Gay-Lussac (1778-1850) face o prezentare similară la Înalta Cameră a Pairilor. În sfârșit, pe 19 august 1839, Arago face o prezentare detailată în fața unei ședințe comune a Academiei de Științe și a Academiei de Belle-Arte la Institutul Franței. A fost publicată și o broșură în care era explicată metoda dagherotipiei, oferintă lumii fără nici un beneficiu (exceptând Anglia, pentru care inventatorul a obținut un patent pe data de 14 august 1839 în conformitate cu care orice subiect britanic trebuia să plătească o anumită sumă pentru folosirea dagherotipului). Broșura de șaptezeci și două de pagini, intitulată Historique et description des procédés de Daguerréotype et du Diorama, tipărită pe 21 august de cumnatul său, Alphonse Giroux – care era și producătorul aparatelor degheriene – a cunoscut 30 de ediții în decursul primului an și a fost tradusă în opt limbi.
În ambele Țări Române au fost achiziționate aparate dagheriene din chiar primul an al producerii lor. Într-un stoc de instrumente necesare studiului ce fuseseră importate la Iași în toamna anului 1840, figura și un asemenea aparat. La fel, la București a fost cumpărat de Eforia Școalelor, pentru Colegiul Sf. Sava, un dagherotip cu toate cele necesare. La Biblioteca Academiei Române se păstrează broșura lui Daguerre ce poartă, pe două pagini, ștampila Bibliotecii Colegiului Sf. Sava. Deși este un element de mare importanță pentru certificarea vechimii fotografiei în țara noastră, totuși, până acum nici un istoric al fotografiei românești nu a menționt această publicație. Este evident că broșura a fost cumpărată de un român direct de la sursă pentru că, pe coperta a treia apar, scrise de mână, în franceză, mai multe firme și adrese utile pentru practicantul dagherotipiei.
Apariția dagherotipiei a revoluționat artele vizuale datorită perfecțiunii detaliilor pe care nici un plastician nu le putea surprinde în totalitate. Când a văzut primele imagini dagheriene, Paul Delaroche a exclamat : „De astăzi pictura a murit!”
Totuși, dagherotipul, în pofida clarității și a profunzimii, avea unele dezavantaje:
– se obținea o imagine unică iar multiplicarea era imposibilă;
– din cauza suprafeței plăcii de argint lustruită oglindă imaginea nu putea fi privită frontal ci doar dintr-un unghi anume
– fiind un pozitiv, imaginea era inversată (dreapta-stânga)
Din cauza perfecționării lentilelor și a creșterii sensibilității suportului, metoda lui Daguerre s-a demodat relativ repede – în circa o decadă (exceptând Statele Unite, unde a mai dăinuit încă 10 ani, până în timpul Războiului Civil). Acesta este și motivul pentru care, în S.U.A., dagherotipiile se pot găsi și astăzi, în cantități apreciabile și la prețuri accesibile oricărui amator de antichități care nu dispune de fonduri mari pentru achiziții, în vreme ce în Europa ele sunt rarități costisitoare. De aceea a fost inițiat un proiect de inventariere a tuturor dagherotipiilor de pe continent, Daguerreobase.
Despre toate acestea, publicul bucureștean a putut afla (și încă mai poate afla) multe informații interesante din prelegerile organizate de Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu” în colaborare cu Universitatea Națională de Arte și susținute, pe 24 și 25 martie a.c., de domnișoara Călina Bârzu din Iași, reprezentantă în România a Daguerreobase.