Firma Star Assembly, deținută de concernul german Daimler, a primit un ajutor de stat de 37,4 milioane euro pentru construcția unei unități de producție de transmisii automate la Sebeș, județul Alba, investiția totală ridicându-se la circa 238 milioane euro.
Proiectul va permite crearea unui număr estimat de 510 noi locuri de muncă, iar acordul de finanțare a fost emis la finele lunii august, potrivit datelor publicate de Ministerul de Finanțe.
Grupul german Daimler a anunțat în luna aprilie că va investi peste 300 milioane euro în România pentru extinderea producției de cutii de viteze, destinate Mercedes-Benz, la subsidiara locală Star Transmission din Sebeș.
Potrivit reprezentanților Star Transmission, proiectul unității noi de producție, parte a investiției anunțate de Daimler, va fi derulat prin Star Assembly, firmă înregistrată în iunie 2013, potrivit datelor de la Finanțe.
Star Transmission a inaugurat deja, în iulie, la Sebeș o unitate de producție pentru asamblarea cutiilor de viteze automate pentru autoturismele Mercedes-Benz, investiție prin care au fost create aproximativ 250 de noi locuri de muncă.
Compania a fost înființată în anul 2001 și are peste 1.000 de angajați la capacitățile de producție din localitățile Cugir și Sebeș (județul Alba), unde se produc componente pentru motoarele și cutiile de viteze destinate Mercedes-Benz, atât pentru modele actuale cât și pentru modele mai vechi, asigurând disponibilitatea pieselor de schimb.
Star Transmission producea în 2011 la Cugir (producție de serie mare, piese și componente) și Sebeș (producție de serie mică, prototipuri și dispozitive, inclusiv montaj cutii de viteze). Producția de la Sebeș a fost transferată anul trecut la Cugir.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.10.2013