Hyundai Motor, producatorul numarul unu din Coreea de Sud, este de acord sa vanda 10% din actiunile sale grupului germano-american DaimlerChrysler contra sumei de 200 milioane de dolari, relateaza Korea Economic Daily. Tranzactia face parte din planul de preluare comuna a companiei Daewoo Motor, a mai precizat cotidianul corean, citandu-l ca sursa pe Lee Kye Ann, co-presedinte al grupului Hyundai Motor. Cu toate acestea, oficialii firmei sustin ca un acord final intre compania coreeana si constructorul germano-american nu a fost inca incheiat. “Suntem in negocieri cu DaimlerChrysler dar detaliile acordului nu au fost inca stabilite”, a subliniat Park Chan Keun, purtator de cuvant al Hyundai Motor.
Conform datelor publicate de Korean Economic Daily, DaimlerChrysler ar primi contra sumei mentionate un numar de 20,85 milioane de actiuni ale grupului corean. Constructorul sud-coreean de automobile Hyundai Motor anuntase anterior ca poarta negocieri cu compania germano-americana in vederea unei preluari comune a Daewoo Motor.
“Deocamdata nu am ajuns la o intelegere, nici in privinta preluarii propriu-zise, nici a mijloacelor de finantare”, a indicat un purtator de cuvant al Hyundai. Acesta a refuzat sa comenteze o stire difuzata de agentia Yonhap, conform careia DaimlerChrysler si Hyundai ar avea in vedere o impartire a operatiunilor Daewoo Motor din care 50% ar reveni companiei germano-americane, 19,9% grupului corean si 30% creditorilor Daewoo.
Dupa ce s-a situat pe a doua pozitie in randul constructorilor de automobile din Coreea de Sud, cu o capacitate de productie de 2 milioane de autovehicule, Daewoo Motor se afla intr-o situatie foarte grava, avand datorii de circa 7,6 miliarde de dolari si functionand la 40% din capacitate. In afara companiilor DaimlerChrysler si Hyundai, pentru achizitia Daewoo Motor si-au exprimat interesul firmele americane General Motors (GM) si Ford, precum si compania italiana Fiat. Firmele interesate de achizitia Daewoo isi pot depune candidatura pana la 26 iunie, iar autoritatile sud-coreene isi vor face publica alegerea in luna septembrie a acestui an.