Malurile Dâmboviței au devenit în ultimii ani o destinație tot mai atractivă pentru dezvoltatorii imobiliari, care au ridicat, din loc în loc, câte un nou proiect de birouri în care au atras companii precum UniCredit sau Vimetco.

Dacă inițial s-a construit la podul Eroilor, unde a fost ridicat proiectul Opera Center, în ultimii ani au devenit atractive și zona din apropierea podului Grozăvești, unde a fost ridicată prima etapă a proiectului Sema Parc și imobilul Riverside Tower în care s-a mutat Primăria Capitalei, dar și porțiunea dintre pasajul Mărășești și Timpuri Noi, unde au fost ridicate cinci clădiri în ultimii ani.

Cel mai mare proiect din zonă este format din două clădiri cu zece etaje închiriate aproape integral către o divizie a băncii UniCredit, un alt chiriaș fiind retailerul de îmbrăcăminte Steilmann. Grupul bancar italian are în acest proiect, dezvoltat de firma Anteco, mai multe sute de angajați ai diviziei de servicii administrative UniCredit Processes and Administration (UPA), care realizează în general operațiuni de tip back-office.

Lipit de aceste clădiri este un alt imobil de birouri, de dimensiuni mai mici, pe care atârnă două bannere ale firmelor de consultanță imobiliară Esop și Cushman & Wakefield, care anunță faptul că în imobil sunt disponibile spații spre închiriere. Potrivit site-ului Esop, proprietarii clădirii solicită o chirie lunară de 12 euro/mp.

Mai aproape de Piața Unirii a fost construit în ultimii ani și proiectul Rivergate, în care se află sediul din București al companiei Vimetco și al subsidiarei Alro, într-un imobil pe care compania a anunțat că l-a cumpărat la începutul lui 2007 de la firma Centrul Rivergate, într-o tranzacție de circa 5 mil. euro.

Primele imobile de birouri dezvoltate în zonă au fost sediul Registrului Comerțului, de lângă pasajul Mărășești, și imobilul Muntenia Business Center.