La StudioART (Bd. Dacia 153-155) s-a deschis expoziția de pictură a lui Dan Cioca. Artist versatil, capricios, jucăuș, stăpân pe mai multe genuri ale artelor grafice, Dan Cioca și-a ales de data aceasta pictura ca mijloc de expresie plastică. Mânuiește penelul și alege culorile cu entuziasmul și dezinvoltura unui începător deși este un înveterat al tehnicilor de șevalet. Drept subtitlu lămuritor al demersului artistic și-a ales un termen englezesc, „Reloaded” (reîncărcat). Aceasta pentru că, timp de 20 de ani, începând cu anul 1983, a trăit în S.U.A. și a fost asimilat în mediul newyorkez. Fără a părăsi zona lingvistică din care și-a selectat cuvântul cheie ce simte că-l desemnează în această etapă creatoare, aș sugera pentru Cioca niște variante precum „unleashed” sau „unchained”. Pentru că, prin lucrările ce le prezintă, Dan Cioca ne apare dezlănțuit, descătușat, dând frâu liber unui gestualism de bună sorginte americană, revendicându-se din descendența lui Mark Tobey și Franz Kline.
În pânzele de dimensiuni variabile, de la mari la mici, el se lasă în voia jocului, a așternerii libere a pastei colorate, fără schițe sau trasări prealabile a traiectelor ce și le-a propus. Scăpând de încorsetare, scapă și de principii. Și-și invită publicul într-o călătorie prin bogatul său muzeu imaginar, cu opriri prin biblioteca și discoteca anamnetică. Aici se revelă artistul intelectual – dar nu intelectualist – care știe, cu exactitate, ce și cât din medicația culturală prescrisă de diagnosticianul academic, este necesară a fi administrată, în doze mici, spre îngurgitare periodică, beneficiarului operelor sale. Fără localizări vizibile, prin titluri, autorul face trimiteri la locuri sau la artiști ce-i sunt dragi și cu care aspiră să concerteze. London nu putea fi decât o pânză învălută în smog-ul specific orașului de căpetenie al Regatului Unit, în vreme ce Cadix are darul de a iradia neasemuita căldură și lumină iberică. Dialogul dintre galben citron și verde crud oferă titlul lucrării Lime & Lemon pe când gama caldă, ruginie, din Toamnă târzie impune singură etichetarea. De la peisajarea mentală, fără motiv palpabil, făcând referiri la tonuri și glife ce sugerează locuri sau anotimpuri, el glisează, cu aceeași eleganță, spre portret. Dar și acesta este unul de interpretare, fără model și fără trăsături fizionomice aparente. Din câteva tușe late, viguroase, în acorduri grele de verde închis, oranj și roșu – culori specifice maestrului din Tahiti – îl evocă pe Gauguin în esența sa picturală, nu în ființă concretă. Sclipiri de ceramică smălțuită și explozii sprințare de culori îi conferă dreptul să-și boteze o pânză Hundertwaser.
Prin motiv și tratare, în forme decelabile, Rotația se prevalează de la lecția orfismului lui Robert Delaunay. Adâncurile albastre ale oceanului, misterul vieții submarine, unduioasa alunecare a unor pești pe lângă un hublou virtual, îl aduc în cadru pe Jacques Yves Cousteau. În preferințele muzicale alege trei repere pornind de la romanticul Chopin – în tonuri pastelate și o pensulație delicată, contigue fineții operei compozitorului și fragilității persoanei sale -, trecând prin Haciaturian – Dansul săbiilor, executat într-un tașism agresiv ca și când penelul s-a transformat într-o spadă care crestează pânza, și încheind cu reveriile fundalurilor sonore ale filmelor de aventuri pentru care a scris partituri de neuitat Henri Mancini. Prin acest excurs în lumea sunetelor Dan Cioca este creator de sinestezii fiindcă paleta îi cântă în funcție de profilul compozitorului menționat. Pentru un grafician care ne obișnuise cu afișele, ilustrațiile de presă și de carte sau cu reclamele publicitare bazate mai mult pe acromatisme, apoi cu peisajele în peniță din Manhattan și Queens – rod al șederii în metropola americană – această expoziție de pictură, poetică și muzicală în același timp, este un exemplu de iconodulie, chiar dacă nicăieri nu apare vreun chip, vreo floare sau vreo casă de care să ne putem lega ochiul și să ne asiguram stabilitatea. La deplină maturitate, Dan Cioca nu mai experimentează, ci revelă din preaplinul culorilor ce le-a înmagazinat în suflet o viață întreagă, cât a fost „constrâns” să se exprime aproape exclusiv în alb și negru. De aceea, trebuie să salutăm întoarcerea lui Dan Cioca în lumea culorii și să-i ovaționăm „dezlănțuirea”.
