Intalnire tensionata la organizatia PSD Bucuresti se anunta aseara in conditiile in care doua chestiuni spinoase urmau sa fie discutate.

Sedinta a fost initial convocata de liderul organizatiei, Dan Ioan Popescu, pentru a se discuta cauzele esecului electoral de la Bucuresti, unde candidatul PSD Marian Vanghelie a pierdut alegerile din primul tur.

Lucrurile au luat insa o alta turnura ieri dupa ce omul de afaceri romano-sirian Omar Hayssam, membru si finantator al filialei PSD din Capitala, a fost retinut de Parchet sub acuzatia de comitere de infractiuni si inselaciune. Potrivit purtatorului de cuvant al Presedintiei, Adriana Saftoriu, retinerea lui Hayssam are legatura si cu rapirea celor trei jurnalisti romani in Irak.

Retinerea lui Hayssam a schimbat agenda sedintei PSD, discutia fiind centrata pe excluderea lui din partid. La scurt timp de la anuntul retinerii lui Hayssam, liderul filialei Bucuresti, Dan Ioan Popescu, a afirmat intr-o emisiune televizata ca va propune excluderea din partid a omului de afaceri romano-sirian. Pe parcursul zilei de ieri si alti parlamentari ai PSD, intre care George Maior si Ilie Sarbu, s-au pronuntat pentru inlaturarea din partid a lui Omar Hayssam.

Relatiile controversatului om de afaceri cu PSD nu sunt de data recenta. In urma cu aproximativ o saptamana mai multi membri ai PSD admiteau ca Omar Hayssam face parte din acest partid de cativa ani si ca a contribuit financiar la campaniile electorale. De asemenea, s-a spus la acel moment, ca omul de afaceri l-a insotit, in mai multe delegatii oficiale pe fostul presedinte Ion Iliescu.

La acel moment, PSD nu s-a delimitat de Hayssam si nici nu s-a pus problema excluderii sale din partid.

PSD pare sa adopte aceeasi pozitie pe care a avut-o si in cazul altor nume cu potential de imagine negativ, de data recenta sunt numele lui Corneliu Iacobov, Nicolae Mischie. Decide in privinta excluderii, daca se ajunge la aceasta discutie, in momentul in care respectivul caz se inflameaza.

O decizie politica in ceea ce priveste statutul omului de afaceri romano-sirian in PSD nu a fost facuta publica aseara, pana la inchiderea editiei.

De asemenea, nu este cunoscut daca discutia a ajuns aseara la responsabilizarea pierderii alegerilor din Capitala.

Presedintele organizatiei, Dan Ioan Popescu, afirmase anterior ca isi va pune mandatul de lider la dispozitia filialei. Nu considera ca are motive sa-si prezinte demisia.

Exista de asemenea informatia, potrivit unor surse din organizatie, ca Dan Ioan Popescu va fi inlocuit din fruntea organizatiei cu actualul presedinte executiv, numarul doi in filiala, Sorin Oprescu.

Alte surse contraziceau insa ipoteza, aratand ca Oprescu este responsabil, in egala masura cu Popescu, pentru pierderea din primul tur a Primariei Capitalei. Pe de o parte pentru ca este presedinte executiv, deci intr-o functie importanta de conducere, iar pe de alta parte pentru ca a condus campania electorala a lui Marian Vanghelie. Prin urmare, schimbarea lui Dan Ioan Popescu cu Sorin Oprescu nu s-ar justifica, afirmau sursele citate.

mirela.luca@zf.ro