Dan Radu Rușanu, unul dintre liderii puternici ai PNL, este noua variantă pentru preluarea șefiei noii Autorități de Supraveghere Financiară (ASF). Conform unor surse din PSD, liderii politici de la guvernare au decis să meargă pe mâna lui Rușanu, care în urmă cu mai bine de 10 ani a fost și președintele EximBank.
Din momentul în care s-a anunțat înființarea ASF, o autoritate care preia sub administrare piața de asigurări, piața de pensii private și piața de capital, mai multe nume au fost vehiculate pentru această poziție. Inițatorul legii de înființare a ASF-ului, Florin Georgescu, care în toamna anului trecut era ministru de finanțe, a fost primul nume vehiculat. După terminarea mandatului de ministru de finanțe, în guvernul Ponta 1, Florin Georgescu a decis să se întoarcă la BNR, unde este prim-viceguvernator. Alte nume vehiculate au fost: Mircea Ursache, Daniel Dăianu sau Mihai Fercală. Dan Radu Rușanu este un nume binecunoscut în mediile financiare, având în vedere că din postura de parlamentar a fost membru și a condus comisia de buget-finanțe. Înființarea ASF-ului nu a stârnit o reacție pozitivă din partea autorităților care trebuie să fie incluse în acest nou organism, respectiv asigurările, piața de capital și pensiile private. Șefii acestor instituții (CSA, CNVM și CSSPP) au salutat înființarea acestui organism, spunând că acest organism este util, dar înființarea lui nu trebuie făcută în grabă. Într-o primă variantă, în ASF ar fi trebuit să intre și supravegherea bancară, pe care o coordonează Florin Georgescu în cadrul BNR, dar guvernatorul BNR nu a fost de acord ca acest departament să plece din banca centrală. Dan Radu Rușanu este un vechi membru al PNL, iar în perioada în care Convenția Democratică a fost la putere (1996-2000), el a ocupat poziția de președinte al EximBank. ASF-ul va avea un președinte, trei vicepreședinți și încă 11 membri. Fiecare din cei care vor intra în acest consiliu de conducere format din 15 oameni trebuie să aibă experiență financiară de cel puțin 10 ani.
Bănci și Asigurări
Dan Radu Rușanu este noul favorit pentru preluarea conducerii ASF
Dan Radu Rușanu, unul dintre liderii puternici ai PNL, este noua variantă pentru preluarea șefiei noii Autorități de Supraveghere Financiară (ASF). Conform unor surse din PSD, liderii politici de la guvernare au decis să meargă pe mâna lui Rușanu, care în urmă cu mai bine de 10 ani a fost și președintele EximBank.