Magazinele Mobexpert, afacere controlată de omul de afaceri Dan Șucu, unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori români, vând începând cu această lu nă mobilă în rate cu dobândă zero, ca parte a strategiei de resuscitare a vân zărilor care au intrat în al doilea an de scă dere.
Mobexpert este primul retailer care vine cu o strategie agresivă de vânzare în rate pe piața mobilei, în condițiile în care până acum majoritatea jucătorilor au mers pe promoții agresive, dar care nu au reușit să întoarcă trendul de scădere care se manifestă în întreaga industrie.
“Sin gura soluție pe care o văd este să preluăm noi costurile clientului (cu dobânda – n. red.) într-un fel sau altul, de a le micșora substanțial pentru a putea debloca situația. Este greu pentru un client să discute cu banca, dar este mai ușor pentru un retailer ca noi să negociem un cost. Astfel că am luat inițiativa de a interveni direct. Pentru anumite valori de cum pă rături (8.000 lei – n. red.) ne putem per mi te noi să plătim costul de dobândă”, a spus Șucu. Oferta Mobexpert se aplică numai creditelor care se întind pe o perioadă de 12 luni. Șeful companiei spune că s-a inspirat din modelul Prima Casă și a negociat cu BRD nivelul dobânzii.
Grupul a rulat anul trecut afaceri de 115 mil. euro, în scădere comparativ cu nivelul de 169 mil. euro din 2008.