Compania daneză Lego, fondată în 1943 de Kirk Kristiansen își anunță astăzi intrarea pe piața locală de jucării. The Lego Group, care are sediul social în Billund, Danemarca, va opera începând din acest an pe piața din România prin intermediul unei reprezentanțe.
Producătorul de jucării educative pentru copii care stimulează creativitatea este prezent în peste 130 de țări din întreaga lume, ocupând locul trei în topul producătorilor de jucării la nivel mondial. La nivel global, producătorul danez de jucării are aproximativ 10.000 de angajați.