Daniel Daianu: Mersul salariilor este conditionat de productivitate

Pentru cetatenii care stiu care este nivelul salariilor in Romania comparativ cu cel mediu din tarile UE (adica mult inferior!) avertismente venite de la Comisia Europeana, sau de la FMI, privind nevoia de a controla dinamica salariilor poate suna straniu. Iar a oferi explicatii pline de tehnicalitati, legate de pericolul inflationist, sau de excedentul de cerere, poate suna in gol. Nu mai vorbesc ca un lider de sindicat, cu buna scoala economica, ar putea face apel la teoria eficientei salariilor (the efficiency theory of wages) in a pleda pentru salarii mai inalte, sa spunem decente.
Am scris frecvent cu privire la impactul globalizarii asupra mediului concurential international; am subliniat ca ascensiunea economica a Chinei, Indiei, Braziliei etc. mareste teribil presiunea in jos asupra unor categorii de salarii in tarile UE, in SUA, in economiile mature in general (aici putem adauga efectele noilor tehnologii, care ar reduce cererea relativa de forta de munca cu calificare scazuta). Totodata, am incercat sa arat ca, desi salariile din Romania sunt mult sub cele medii din Uniune, presiunile globalizarii nu ne ocolesc. Unele reactii la aceste remarci au fost de genul: dar oare se doreste ca salariile cetatenilor romani sa coboare la nivelul celor din China si India? Am auzit si rationamente precum: chiar daca suntem amenintati de concurenta unor tari mai sarace sa nu uitam conditiile in care se munceste/traieste acolo. Ma simt dator, de aceea, sa revin asupra unor aspecte.
Salariile din Romania sunt printre cele mai scazute din Uniune si este firesc ca ele sa creasca cand decalaje de dezvoltare se reduc. Salariile scazute sunt si motivul principal pentru o migratie masiva – diferentialul salariilor compensand decisiv costuri materiale si psihologice ale plecarii la munca in afara. Anii din urma au revelat o crestere majora, sistematica, a salariilor in Romania, care se explica prin: a) cresterea economica inalta dupa 2000, care a permis sa fie marite salarii bugetare si in sectorul privat; b) penuria intensa de forta de munca in unele sectoare, ce misca salariile in sus. Tot anii din urma au fost insotiti de accentuarea deficitelor externe; cel de cont curent a atins 10,3% din PIB in 2006, iar in acest an este probabil sa ajunga la cca 12%. Cererea interna alearga considerabil mai iute decat oferta interna, ceea ce se reflecta in deficite externe. Atat timp cat deficitul de cont curent este finantat fara probleme inclini sa nu dramatizezi situatia, mai ales daca investitiile se fac in masini si echipamente. Anul trecut insa a adus o deteriorare a finantarii deficitului de cont curent. Iar mersul productivitatii interne nu a contrabalansat aprecierea leului si expansiunea cererii interne.
Cand vorbim despre salarii automat ne referim la costul fortei de munca. Spre exemplu, in 2005 costul mediu orar al fortei de munca in UE (25) a fost de 21,2 euro (in Euroland de peste 24 euro) in timp ce in Romania a fost de 2,33 euro – fata de 1,55 in Bulgaria, 4,8 in Slovacia, 6,14 in Ungaria, 5,55 in Polonia, 6,63 in Cehia. Deci, ai spune ca alaturi de Bulgaria, Romania are un avantaj comparativ exceptional in domeniile intensive in utilizarea fortei de munca. Daca ne raportam la Europa si nu tinem cont de productivitate, avantajul competitiv este proeminent. De aici obtinem explicatii pentru relocalizarea industriala, dinspre Vest catre Est (in Europa), care a vizat industria confectiilor, mobilei, incaltaminte, componente auto si chiar echipamente.
Dar lucrurile se nuanteaza dramatic daca avem in vedere productivitatea muncii si structura economica (industriala), aprecierea leului si concurenta din afara Europei. De pilda, fata de Austria si avand in vedere paritatea puterii de cumparare costul pe unitatea de produs cu forta de munca (unit labor cost – ULC) a urcat in Romania de la 28% la cca 41% in perioada 2000-2006 (date Eurostat). In acelasi timp cresterea pentru Bulgaria a fost de la 31% la 34%. Este de admis ca aprecierea leului, substantiala intre 2004-2006, a jucat un rol deosebit in aceasta diferenta de dinamica. Una peste alta, am pierdut teren fata de bulgari la acest indicator.
Cand dinamica productivitatii muncii tine pasul cu cresterea salariilor costul pe unitate cu forta de munca nu se deterioreaza – se poate chiar ameliora cand productivitatea creste mai iute. Aici trebuie sa adaugam si influenta cursului de schimb. Dar nici indicatorul ULC nu trebuie judecat in sine. Conteaza enorm ce fac concurentii, cum evolueaza ULC la ei, viteza cu care isi imbunatatesc structura calitativa a productiei/serviciilor exportate, ce investitii fac din veniturile nete, cat cheltuiesc cu cercetarea si dezvoltarea (R&D) – pentru inovatie. Suntem obligati astfel sa examinam dinamica salariilor in conjunctie cu cea a productivitatii, in context global. Daca altii merg mai bine decat noi vom pierde, mai devreme sau mai tarziu – acest deznodamant fiind inevitabil. Trebuie sa distingem aici intre pierderi de ordin relativ si pierderi in termeni absoluti (cele din urma ar aparea cand “jocurile”/competitia sunt cu suma nula). A mari salariile prea mult, fara castiguri de productivitate adecvate, ar atrage deprecieri ale cursului la un moment dat – pentru a se restabili un echilibru in conturile externe (deprecierea ar eroda din puterea de cumparare a salariilor).
In dialogul cu concurenta poti face pledoarii de genul “este imoral sa se munceasca 60 de ore pe saptamana”, “sa se practice salarii foarte mici”, etc. In acelasi timp Organizatia Mondiala a Comertului si diverse conventii internationale pot incerca sa elimine dumpingul social si elemente de concurenta neloiala. Finalmente insa batalia economica da castig de cauza celor mai competitivi – care inseamna, in ultima instanta, salarii determinate de productivitate. In acest context trebuie sa intelegem importanta cheltuielilor pentru educatie, a investitiilor in cercetare si dezvoltare (chiar daca pentru Romania este mai presant sa asimileze tehnologii moderne disponibile), in masini si echipamente.

Daniel Daianu este profesor de economie, fost ministru de finante