Danone Romania, liderul pietei locale a iaurturilor, estimeaza pentru anul acesta o crestere a vanzarilor cu 5-10% in volum, peste avansul de 3% realizat in 2009, pe fondul unor investitii de aproximativ 20 de milioane de lei (circa 4,7 mil. euro) in cresterea capacitatii de productie a fabricii Danone din Capitala.
Reprezentantii Danone nu au dezvaluit capacitatea de productie a fabricii, insa au mentionat ca zilnic sunt vandute in Romania un milion de produse Danone, iar investitiile din acest an vor majora productia cu 10%.
“Ma astept ca 2010 sa fie mai bun ca 2009. Cresterea va veni din dezvoltarea consumului per capita (de lactate proaspete – n.r.) prin inovatii”, a declarat Stephane Batoux, directorul general al Danone Romania.
Batoux a mai spus ca anul trecut, Danone Romania a dezvoltat pentru piata locala atat iaurtul Cremosso cu piersici, cat si Nutriday Sana, produse create si comercializate integral in Romania.
“De obicei, investim 3% din cifra de afaceri anuala a companiei in dezvoltarea de produse noi”, a completat directorul general al Danone, companie care a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 435 mil. lei (102,5 mil. euro) in crestere cu 3% in lei fata de rezultatele obtinute in 2008.
In euro, afacerile Danone Romania s-au diminuat cu peste 10% in 2009 ca urmare a devalorizarii leului.
In ceea ce priveste rata de profitabilitate, reprezentantii filialei locale a grupului francez sustin ca aceasta a scazut in 2009 cu un procent fata de cea obtinuta in urma cu doi ani, ca urmare a scaderilor de pret operate si a promotiilor derulate pe parcursul anului trecut.
“Spre exemplu, Casa Buna a inregistrat scaderi de pret de pana la 22%. O parte din reducerile de pret au fost facute insa prin activitati promotionale. Anul acesta vrem sa ne mentinem preturile dar sa avem si aceeasi activitate promotionala (derulata in 2009 – n.r.)”, a completat Batoux.
Managerul Danone nu a mentionat insa ce efect va avea aceasta politica de pret asupra profitului companiei.
“Nu pot face o estimare a cifrei de afaceri pentru anul acesta si cu atat mai mult a profitului, in primul rand deoarece vrem sa oferim numai cifre de care suntem siguri si in al doilea rand deoarece au fost anuntate niste masuri de catre guvern si este destul de greu sa estimam care va fi impactul acestora asupra consumului”, a explicat managerul Danone Romania. Cu toate acestea, el a adaugat ca in primul trimestru al acestui an vanzarile filialei locale a Danone au luat un avans intre 5 si 10% fata de aceeasi perioada a anului 2009.
Danone Romania este cel mai mare producator local de iaurturi, cu o cota de piata in volum de peste 60%, si cel mai mare producator local de lactate, in functie de cifra de afaceri realizata, dupa ce a depasit anul trecut principalul competitor, FrieslandCampina Romania.