În parcul pustiu acum,
fotograful nu se va mai
întoarce
până la primăvară.
Vântul își taie drum prin alei,
învăluind trecătorii
în spirale de frunze moarte.
Începe să plouă mărunt.
Printre limburi și mătasea broaștei
Pe fundul fântânii
tremură un nume: Veronica.
Cerul încărcat de nori se reflectă în apa putredă.
Cu șosete căzute,
trei copii
aleargă printre copaci
brațele lor fâlfâie lungi
în ritmul buzelor ce se deschid și se închid
strigând: “Dodo, Dodo”
Frunze se desprind din copaci
cu un semn de adio
jumătate ștrengar, jumătate nostalgic
Pe o bancă stă scrijelit
“Catifea ’99”
și chipul se întoarce!
Doina Horodniceanu, Secvențe, Editura Semne, 2004