Cum tocmai am depășit pragul a 50 de ani de viață, probabil că aș putea începe să îmi scriu memoriile. Acum, când mă uit la dezbaterile dintre principalii actori din piața farmaceutică, mulți dintre ei fiindu-mi buni și vechi prieteni, am un sentiment similar celui pe care îl aveam acum mai bine de 30 de ani când, împreună cu alți tineri, organizam primele petreceri dansante.
Toți băieții stăteau într-o parte a camerei, încercând să pară cât mai „cool” în timp ce fetele, în partea opusă, arătau cât se poate de „cool” fără a face aproape niciun efort. Fiecare era la fel de dornic de a se invita reciproc la dans și, în același timp, ținut în loc de o combinație de timiditate, frică de respingere și de a fi considerat ”uncool” dacă va face primul pas. Acest ritual se prelungea, de obicei, până când cei mai populari își făceau curaj și se invitau unii pe alții la dans. Văd acum la fiul meu de 15 ani că lucrurile s-au schimbat, motiv pentru care îl invidiez. Zâmbesc însă când văd aceleași comportamente în cadrul industriei pe care o cunosc cel mai bine.
Industria se confruntă cu anumite provocări, unele dintre ele istorice, altele mai noi, pe care le cunoaștem cu toții: taxare, noi medicamente, plăți, finanțarea sistemului, și altele. Am un sentiment puternic că, în sfârșit, există un fel de înțelegere comună dar este nevoie de cineva care să facă primul pas și să înceapă… dansul. Provocările la care mă refer sunt cunoscute de toată lumea: mult amânata listă a noilor medicamente compensate, diferențierea taxei clawback între produsele generice și cele inovatoare, finanțarea sistemului pentru anii următori, etc.
Abordarea tradițională a industriei, fie că vorbim de producători de medicamente generice sau inovatoare, ori de distribuitori și retaileri a fost una foarte punctuală. Ne ocupăm de fiecare problemă separat, în funcție de prioritățile fiecărui sector. Nu ar fi nimic în neregulă cu această abordare dacă fiecare acțiune nu ar genera, în majoritatea cazurilor, opoziție din partea celorlalți. Rezultatul este că aplicarea soluțiilor este amânată iar pacienții și doctorii sunt uitați, în ciuda declarațiilor.
În ultima vreme, însă, se pare că situația a evoluat și am impresia că principalii actori au acceptat ideea că o abordare holistică, în care fiecare face un pas înapoi, este modul cel mai echilibrat și mai eficient de a face, într-adevăr, un pas esențial înainte.
Taxa clawback, în ciuda criticilor pe care le-a generat de-a lungul anilor, reprezintă o centură de siguranță financiară pentru bugetul sănătății și, prin aceasta un instrument decisiv pentru a facilita introducerea de noi medicamente și înnoirea portofoliilor companiilor.
Însă, conform actualei formule a taxei clawback, sistemul de taxare penalizează produsele generice care au o profitabilitate semnificativ mai mică. Ar fi, de aceea, echitabil să se accepte o scădere a impactului pe care o astfel de taxă o are asupra produselor pentru care nu se mai plătește patent și care sunt afectate de scăderea generală a prețurilor.
Se pare ca toți jucătorii de pe piață – în mod deschis în discuțiile private dar cu jumătate de gură în public – acceptă acum această realitate. Muzica de fundal deja rulează: pacienții și medicii ar beneficia de noi medicamente iar bugetul sănătății va fi ceva mai bine controlat și, astfel, se va crea un spațiu de dezbatere a reformelor structurale în sistem, pe termen lung. Dacă ne uităm la proiectele legislative aflate în dezbatere și la declarațiile oficialilor, acum este momentul oportun.
Totuși, aici apare sindromul adolescenților. Muzica cântă, toți par „cool” prezentând argumente solide în favoarea propriilor interese legitime dar… este nevoie de cineva care să facă primul pas.
Concluzia mea, pe care sunt sigur că mulți o împărtășesc deși doar câțiva au exprimat-o în mod formal și deschis, este aceea că industria medicamentelor inovatoare va trebui să susțină în mod deschis reducerea taxei clawback pentru produsele generice ca o modalitate corectă de distribuire a taxei asupra întregii industrii. În același timp, producătorii de generice trebuie să sprijine accesul pacienților și medicilor la medicamente noi, așa cum se întâmplă în alte state din Europa.
Mecanismul clawback va garanta, posibil după introducerea unui „factor de reducere”, respectarea constrângerilor financiare generate de bugetul de stat și o modificare a listei medicamentelor compensate astfel încât să fie reduse costurile legate de indicațiile neaprobate (off-label) sau a celor care, în restul Europei, au fost scoase de pe lista celor compensate, fiind ineficiente.
Astfel, dacă așa cum eu cred, necesitatea unei abordări holistice pentru a grăbi reformele a fost înțeleasă, atunci îmi iau libertatea de a-i încuraja pe liderii diverselor sectoare din industrie să profite de oportunitate și să danseze.