Bucuria Nașterii lui Hristos nu este deplină decât atunci când devii conștient de valoarea darurilor pe care acesta ni le-a făcut. Cel mai mare dar este, bineînțeles, acela al coborârii Mântuitorului între oameni.
Iată de ce trăim, simbolic, o adevărată sarabandă a darurilor pe care ni le facem unii altora în aceste zile. Fără îndoială, sărbătorile precreștine ale finalului de an au adus o amprentă vizibilă adesea, încă, astăzi, și în creștinismul ortodox, inclusiv prin darurile cu care sunt „cumpărate” (ne închipuim noi) binecuvântările și darurile cerești.
În realitate, unul din cele mai importante și diafane daruri, totodată, făcute nouă, creștinilor de toate confesiunile, este darul comuniunii întru Hristos…
Împărtășirea cu Hristos – prin săvârșirea liturghiei – este doar un versant. Comuniunea înseamnă mult mai mult – și la acest capitol, noi, ortodocșii suntem ceva mai deficitari. Cum poate să-și închipuie cineva că Bucuria întru Hristos poate fi deplină odată ce există încă în jurul nostru, uneori mai aproape decât ne închipuim, oameni mai triști ca noi – năpăstuiți care nu au ce pune pe masă în aceste zile de desfrâu alimentar!? Degeaba ne tot facem urări și daruri unii altora – rudelor, prietenilor și celor apropiați, îndeobște – când aproapele nostru nu primește daruri de la niciun semen!
…Amintesc un singur exemplu, dar ar putea fi aduse nenumărate altele, căci societatea românească este plină de oameni năpăstuiți, de nevoiași. Discutam zilele trecute cu cineva – în pregătirea unui material mai amplu – despre adolescenții și tinerii aflați astăzi în închisorile din România. O lume prea puțin cunoscută, dură, plină de dureri și de devieri de la firesc. Da, există – și nu puțini – adolescenți de 14 ani sau mai mulți, aflați astăzi în închisoare pentru motive care pot fi argumentate legal. Cum este lumea lor, unii fiind nevoiți să trăiască acolo, poate, întreaga tinerețe, este o discuție dureroasă.
Dar creștinul a învățat de la Iisus Hristos că acesta vrea îndreptarea păcătosului, căci și pentru unii ca aceștia, pentru bolnavi, pentru cei cu diverse dizabilități, pentru bătrânii care nu mai au pe nimeni – pentru cei mai defavorizați oameni din această lume – și pentru ei s-a Întrupat. Așadar, cum se implică Biserica în astfel de cazuri? Trebuie s-o spunem răspicat, în ultimii ani, Biserica Ortodoxă Română (BOR) a recuperat enorm pe acest teren! Dar nu este nicidecum suficient. Fiindcă Biserica suntem cu toții, deopotrivă, cler și simpli credincioși. Consider că prea puține organizații civice, prea puține ONG-uri pretins creștine își aduc aminte mai ales în aceste zile de oamenii defavorizați (aș putea veni cu exemple năucitoare). BOR prin preoții și ierarhii săi trebuie să fie un fel de manager, o interfață, o balama, iar nu neapărat inițiator, chiar dacă există deja numeroase inițiative venite și din partea acestora.
Noi, oamenii simpli, indiferent de credință și de confesiune, putem dărui mai mult celor năpăstuiți de soartă, mai ales în aceste zile ale Darului prin excelență făcut nouă de/prin Iisus Hristos!
Românii nu sunt foarte solidari la acest capitol, încă. Este adevărat, deceniile de comunism și istoria plină de vitregii a acestui spațiu românesc a determinat ca păturile defavorizate să constituie majoritatea. Astăzi suntem, cred, într-un punct de trecere, la propriu. Cei 25 de ani de la răsturnarea regimului comunist aduc în prim-plan nu neapărat oameni mai bogați, cât oameni tineri cu alte reflexe – mai sănătoase, sper, în măsura în care aceste noi generații sunt și educate astfel –, cu o altă viziune. Indiferent de confesiunea ori de credința fiecăruia, să nu uităm de cei mai triști ca noi!
Cel care înțelege în adâncul său ce înseamnă darul comuniunii, nu numai că va dărui – constant – câte ceva măcar din puținul pe care-l are, dar va ști că actul de a (te) dărui este cea mai mare bogăție lăsată omului de Hristos.
Vă doresc un Crăciun cu bucurie și pace lăuntrică!